"Din punct de vedere al salarizării, oricâte ordonanţe am da, atât timp cât nu ne gândim în mod unitar la partea de salarizare, totdeauna vor rămâne imperfecţiuni. De aceea, este foarte important că am lansat o invitaţie pentru confederaţii săptămâna viitoare. Aceasta va fi o primă consultare pe partea de principii, care a fost deja agreată de Guvern. Chiar dorim să avem o anumită finalitate cu această parte a salarizării (unitară – n. r.)", a precizat Dragoş Pîslaru.
Ministrul Muncii şi ministrul Sănătăţii s-au întâlnit joi cu reprezentanţii Sanitas, pentru a discuta despre salarizarea personalului care nu a fost cuprins în ordonanţele privind salarizarea, respectiv OUG nr. 20/2016 şi OUG nr. 43/2016.
"Cred că, mai presus de orice element de divergenţă, ne uneşte credinţa că avem nevoie de un sector sanitar puternic, dezvoltat, care să se ridice la nivelul de care România are nevoie ca stat membru al Uniunii Europene. Orice divergenţă, orice diferenţă, orice diferend, orice lucru care nu a fost încă rezolvat este evident avut în vederea noastră, în măsura în care sursele ne vor permite. Dacă le vom avea la dispoziţie, vom putea rezolva aceste diferende", a adăugat Pîslaru.
Conform reprezentanţilor Sanitas, există diferenţe majore între salariile unor categorii care lucrează în sănătate, precum şi între cele ale medicilor care lucrează în spitalele clinice şi a celor din spitalele neclinice. Aceste diferenţe pot ajunge până la 1.200 de lei. OUG 20/2016 nu a luat în calcul o parte din personalul TESA care lucrează în sănătate, precum cadrele din creşe şi grădiniţe. Reprezentanţii Sanitas spun că există diferenţe de salarizare mult prea mari şi între asistentele medicale cu studii superioare şi cele cu studii postliceale, acestea ajungând şi până la 800 de lei.
După discuţiile de joi dintre reprezentanţii Sanitas şi miniştrii Muncii şi Sănătăţii, sindicaliştii şi-au stabilit un calendar de proteste prin care speră să sensibilizeze Guvernul pentru rezolvarea acestor diferende.
SURSA: Agerpres