De mai bine de doi ani, un nou tip de afacere s-a impus în peisajul financiar românesc. Mai mult, acest business a depăşit sfera financiară şi a pătruns şi în zona media unde este din ce în ce mai prezent, mai ales cu referiri pozitive. Vorbim aici despre firmele specializate în recuperarea creanţelor, adică acele companii care "cumpără" datornici de la bănci şi încearcă să recupereze în nume propriu respectivele credite. La schimbarea la faţă a specialiştilor în recuperare,meserie nu tocmai bine văzută până de curând, contribuie nu doar jurnaliştii ci şi mai multe campanii finanţate de respectivele companii şi menite să înveţe populaţia cum să-şi administreze cât mai bine veniturile( mă întreb, dacă oamenii chiar şi-ar administra eficient finanţele, din ce ar mai trăi firmele de recuperare?).

 Ar fi nedrept să spunem că tot ceea ce fac aceste firme este rău însă cred că unele lămuriri sunt necesare pentru a reveni cu picioarele pe pământ. Oricine a avut de-a face, măcar o dată, cu recuperatorii ştie că sunt departe de imaginea domnişoarei amabile şi zâmbitoare care apare în reclame vorbind la telefon.

Presiunile, în primul rând de natură psihologică, la care sunt supuşi restanţierii ajung uneori la niveluri greu de suportat. Telefoane acasă şi  la serviciu, la rude şi chiar la vecini, mesaje zilnice, scrisori cu un conţinut nu tocmai reconciliant, toate acestea fac parte din arsenalul, legal ce-i drept, pe care îl utilizează recuperatorii. Firmele specializate fac totul posibil pentru a populariza problemele restanţierului în cercul său de prieteni şi colegi bazându-se, până la urmă, pe bunul simţ al acestuia.“Măcar de ruşine dacă nu de frică şi tot o să plătească”, cam aşa se poate rezuma filozofia specialiştilor în recuperarea de creanţe.

Unele dintre companiile la care facem referire, mai ales cele cu experienţă în afara României, oferă celor care le-au devenit, atenţie!fără voia lor şi fără măcar să ştie, clienţi , soluţii  pentru rambursarea datoriei.În ce condiţii însă?. În primul rând, reeşalonarea datoriei nu se face fără costuri, aşa cum s-ar putea înţelege din reclame. Aşa numitele “ angajamente de plată” presupun achitarea unor dobânzi, comisioane şi, unde este cazul, a unor penalizări.Vorbim practic despre un credit nou, chiar dacă dobânda este mai mică decât la creditul iniţial. Firmele specializate nu prea vorbesc despre aceste lucruri şi se rezumă la a anunţa periodic,scăderi substanţiale ale aşa numitei “rate medii plătite de clienţi”. Ne anunţă că fac totul posibil pentru a stabili clienţilor o rată lunară cât mai suportabilă însă uită să spună că, de fiecare dată când rata medie scade, perioda în care trebuie rambursat împrumutul creşte. Cu alte cuvinte, dau mai puţin lunar pe o perioadă mai lungă ceea ce, într-un final, înseamnă, în cel mai bun caz, că am plătit exact aceeaşi sumă. Este un procedeu utilizat şi de bănci care se numeşte reeşalonare. Te ajută pe termen scurt însă este posibil să te încurce rău pe termen lung.

Cum au ajuns firmele de recuperare să conteze atât de mult în peisajul financiar românesc? Răspunsul la această întrebarea îl găsim în atitudinea “exuberantă” pe care băncile au avut-o în anii de boom economic.Au dat credite cu ochii închişi, şi acum, când restanţele le-au sufocat , vând pachete de împrumuturi dintr-un singur mare motiv: au nevoie disperată de curăţenie în bilanţuri.Pentru fiecare client care nu şi-a mai plătit rata timp de cel puţin 30 de zile, banca trebuie să constituie provizioane, adică să pună deoparte o anumită sumă calculată ca procent din valoarea împrumutului respectiv. Când restanţa ajunge la 90 de zile, creditul este considerat pierdut şi trebuie provizionat la întreaga lui valoare.

Băncile stau cu banii blocaţi la BNR atât timp cât au în bilanţ respectivul credit. În momentul când l-au vândut, pot avea acces şi la rezervă. Iniţial, băncile vindeau pachete de credite  cu 20-25% din valoare. Cu cât situaţia s-a înrăutăţit au scăzut însă şi pretenţiile. Prin 2010 vorbeam de maximum 10-15% din valoarea împrumutului iar acum  companiile cumpără deja credite şi sub 5% din valoarea lor. Da, atât dau firmele specializate pe un credit: 5% din valoarea lor. Pe cale de consecinţă, “concesiile” pe care ei le fac datornicilor, eventualele “facilităţi” pe care le acordă acestora, nu presupun cine ştie ce eforturi. Când cumperi o datorie la 7% din valoarea ei, recuperarea unei treimi din credit aduce deja un profit important. Este deci suficient loc de negociere.

Având tot acest tablou în faţa ochilor este greu, totuşi, să dai crezare sloganurilor de genul “ Sună de bună voie la recuperator şi vei avea de câştigat”. Până la urmă însă fiecare este liber să aleagă.