Dragu: Nu avem motive să amânăm măsurile de ralaxare fiscală prevăzute de Codul Fiscal pentru 2017

Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, susţine că, în acest moment, nu există motive pentru a amâna măsurile de relaxare fiscală cuprinse în Codul Fiscal, cu implementare de anul viitor, aşa cum a recomandat Fondul Monetar Internaţional, având în vedere evoluţia pozitivă a execuţiei bugetare.

"Nu am luat o decizie în acest sens şi consider că este prematur să luăm acum o decizie. Execuţia bugetară arată bine, veniturile sunt peste program, cheltuielile sunt şi ele, în unele cazuri, sub program sau în linie cu programul. Deci în acest moment nu avem motive să luăm această măsură", a declarat joi Anca Dragu.

Fondul Monetar Internaţional a recomandat României, încă de la începutul anului, amânarea măsurilor de relaxare fiscală ce ar urma să intre în vigoare în 2017, pentru a reduce deficitul bugetar, pe cash, de la 2,5% din PIB în acest an, la 2% în 2017 şi la 1,5% în 2018.

"Pentru 2017, misiunea recomandă un deficit de 2% din PIB. Amânarea următoarei reduceri a TVA şi a celorlalte facilităţi prevăzute în Codul Fiscal de la intrarea în vigoare anul viitor ar genera o reducere a deficitului de 0,75 puncte din PIB", a declarat, la acel moment, şeful misiunii FMI în România, Reza Baqir.

În acest context, reprezentantul FMI a atras atenţia că există două pericole pe care autorităţile române ar trebui să le aibă în vedere pentru ca stabilitatea macroeconomică obţinută cu greu în perioada post-criză să nu fie pusă în pericol: posibilitatea ieşirii din ţinta de deficit bugetar şi iniţiativele legislative din sectorul financiar (Legii dării în plată – n.r.) care pot face mai mult rău decât bine.

În afara reducerii TVA de la 20% la 19%, Codul Fiscal mai prevede, pentru 2017, eliminarea taxei pe construcţiile speciale şi a supraaccizei la carburanţi.

SURSA: Agerpres