"România are o creştere economică solidă. Pentru acest an prognozăm o creştere de 4,2%, iar pentru 2017, 2018 şi 2019 estimăm o îmbunătăţire a acestui indicator la 4,5%, în medie, anual", a declarat joi ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, în cadrul World Credit Congress & Exhibition (WCCE) care se desfăşoară zilele acestea la Bucureşti.
Potrivit celor mai recente date publicate de Comisia Naţională de Prognoză, în 2016 PIB-ul României va creşte cu 4,2%, în 2017 cu 4,3% iar în 2018, cu 4,5%.
Pe de altă parte, instituţiile financiare internaţionale au revizuit în scădere estimările privind avansul economiei româneşti pentru 2017 şi 2018.
Referitor la acest aspect, ministrul Finanţelor a explicat că "de regulă, prognozele instituţiilor internaţionale sunt puţin mai pesimiste, pentru un moment atât de îndepărtat". "O prognoză acum pentru anul următor are multe necunoscute. Prognozele noastre, ale CNP, beneficiază de mai multe elemente. Noi avem această instituţie, CNP, care ştie toate specificităţile economiei româneşti. Este normal să fie un asemenea gap (diferenţă -n.r.) dar cred că pe parcursul acestui an se va micşora", a explicat Dragu.
Banca Mondială a anunţat recent că şi-a redus semnificativ estimările privind evoluţia economiei româneşti în următorii doi ani, când PIB-ul României ar urma să crească cu 3,7% respectiv 3,4%, cu 0,4 puncte procentuale respectiv 0,6 puncte procentuale mai puţin decât se estima în luna ianuarie.
Totodată, la începutul lunii trecute, Comisia Europeană anunţa că ritmul de creştere al economiei româneşti va încetini în 2017 la 3,7%.
Şi FMI a avertizat că vârful de creştere economică înregistrat în acest an de România va fi urmat în 2017 de o încetinire până la 3,6%.
SURSA: Agerpres