Ministerul Finanţelor Publice îşi propune să lanseze titluri de stat pentru populaţie anual sau chiar de două ori pe an, dar valoarea va fi anunţată pentru fiecare caz în parte în funcţie de necesităţi şi de condiţiile pieţei, a declarat vineri Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.
"Am inclus în strategia de finanţare pe termen mediu această posibilitate, de a emite anual sau de două ori pe an titluri de stat pentru populaţie. Valoarea va fi stabilită la acel moment în funcţie de nevoie şi de condiţiile pieţei", a explicat ministrul.
Emisiunea Fidelis Centenar a fost suprasubscrisă de peste şapte ori, suma totală solicitată de investitorii şi alocată de Ministerul Finanţelor Publice fiind de peste 735 de milioane de lei, faţă de valoarea nominală de 100 de milioane de lei. În acelaşi timp, numărul investitorilor s-a ridicat la 20.185.
Titlurile emisiunii din acest an au o valoare nominală de 100 de lei, o dobândă de 2,15% plătibilă anual, şi maturitatea la doi ani.
Prin comparaţie, emisiunea pilot de anul trecut nu a avut acelaşi succes, ci a fost subscrisă doar în proporţie de 65%, valoarea nominală fiind tot de 100 de milioane de le. Însă un titlu a costat atunci 1.000 de lei, de 10 ori mai mult decât anul acesta, iar mecanismul de formare a dobânzii a fost unul considerat complicat. AGERPRES