Marian Mirea, unul dintre eroii exploziei de la Crevedia
Marian Mirea este unul dintre eroii exploziei de la Crevedia. A luptat pentru siguranța familiei sale până în ultima clipă, fără să se gândească la propria viață. S-a sacrificat pentru soția sa și fiica lor.
Acesta și-a pierdut viața la doar 64 de ani. Avea arsuri pe aproximativ 90% din corp, însă iubirea pentru familia sa i-au alinat durerile și i-au dat curaj. El este cea de-a treia persoană decedată în urma exploziilor puternice şi era rudă cu cuplul care îşi pierduse anterior viaţa.
Din cauza stării grave în care se află, Marian Mirea nu a putut fi transferat în străinătate. Bărbatul se afla în propria casă în momentul în care a explodat stația GPL. Casa sa se află peste drum de locul exploziei.
„Sora mea cea mică, a auzit un mare suflu şi atunci s-a dus la taică-miu şi i-a spus, vino pentru că ceva se aude, pierde gaz! Pierdea gaz.
I-a spus ‘fugi, fugi că murim! Că ia foc!’ Atunci, butelia a zburat direct în curte!”, a povestit fiul său pentru Observator News.
Capital transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să îl ierte! Amin.
S-au externat deja 20 de victime ale exploziei de la Crevedia
Cu o zi în urmă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a oferit noi detalii despre victimele exploziei de la Crevedia. Un român internat în Austria, cu peste 10% din suprafața corpului arsă, ar putea fi externat săptămâna viitoare. În plus, a avut o veste bună și din Belgia, „unde unul dintre pacienţii a fost detubat, respiră spontan şi este conştient.”
În plus, s-au externat deja 20 de români. Ei să urmeze tratament în ambulatoriu. Din nefericire, însă, bilanţul victimelor a ajuns la trei.
„Avem încă în continuare în Bucureşti doi pacienţi foarte grav, unul care are arsură de peste 05% din suprafaţa corpului, la Spiatalul Floreasca, celălalt la Bagdasar-Arseni, un bărbat nepalez cu arsură de peste 90%. Sunt în stare critică amândoi şi cu prognostic rezervat.
În rest, sunt pacienţi cu stare uşoară sau medie, 21 sunt internaţi la Spitalul Floreasca, Bagdasar-Arseni şi Spitalul de Chirurgie Plastică şi Reparatorie.
De asemenea, avem acea problemă la Milano, unde există pacientul cu peste 90% din suprafaţa corpului cu arsuri, el este stabil dar rămâne în stare critică, iar celălalt pacient este în curs de detubare care are arsuri pe mai mult de 45% din suprafaţă. Ambii pacienţi din civili, se află în curs de detubare urmând să fie transferaţi într-o secţie de mari arşi”, a declarat, joi, Alexandru Rafila.