Nu este un secret faptul că Lidia Buble vine dintr-o familie numeroasă. Aceasta are în total 10 frați, mai exact 6 frați și 4 surori, cu care are amintiri foarte frumoase din copilărie. Cântăreața a vorbit însă și despre un moment mai delicat din viața lor.
Întotdeauna sinceră și deschisă, Lidia Buble a povestit o întâmplare din copilărie care, în acel moment, a speriat-o foarte tare.
A crezut că și-a omorât sora
În cadrul podcastului găzduit de Horia Brenciu, cântăreața a vorbit despre momentul când a crezut că și-a omorât sora mai mică.
„Am trecut prin niște lucruri grele împreună. Din cauza mea era cât pe ce să nu mai fie în viață astăzi pentru că, când avea 2-3 luni, nu mai știu exact…când s-a născut, doctorii i-au fracturat o mânuță și mama ne-a interzis să o luăm în brațe să nu îi facem și mai mult rău. Am pândit-o special, a intrat în baie să își spele părul, am intrat unde era pătuțul lui Lori, o iubeam atât de mult și eram disperată să o văd și să o țin în brațe.
Am început să mă comport cu ea ca și cu o păpușă. O aruncam și o prindeam și ultima dată când am aruncat-o, am scapăt-o pe gresie. Efectiv, s-a înnegrit pe loc. Îmi aduc aminte că am chemat-o pe mami, a fugit cu ea în brațe și mami a leșinat cu ea în brațe în dormitor…
Am apucat să-l sun pe tatăl meu să vină acasă cât poate de repede pentru că Lori e pe moarte, dacă nu cumva chiar a murit. A venit, eu am fugit de acasă, m-am ascuns undeva în spatele blocului până noaptea târziu, pe la 1- 2, nu am avut curajul să merg acasă. Eu în momentul ăla știam cumva că mi-am omorât sora”, a povestit Lidia Buble în podcastul „Lucruri simple”
Lorena a scăpat miraculos
Din fericire, a spus artista, Lorena și-a revenit în mod miraculos.
„Când m-am întors, mă așteptam ca în momentul în care mă întorc în casă, tata să mă ia și să mă arunce de la etajul 4. El a luat-o pe mami și pe Lori si au rugat doctorii să facă o radiogafie. Ea nu mai avea nicio sansă, avea tot capul crăpat, au spus doctorii. S-au întors acasă… mama era distrusă. S-au rugat Domnului, i-au făcut ungerea cu untdelemn și au mers din nou la spital. Tata i-a rugat pe doctori să facă o nouă radiografie. La a doua, Lori arăta perfect, nu mai avea nimic”, a adăugat cântăreața.