Jucătarea de tenis Mihaela Buzărnescu și-a pierdut forma și înceapă să piardă meciuri. Buzărnescu, locul 32 mondial şi favorită 30, a fost eliminată, vineri, în turul doi la Miami Open, de sportiva franceză Alize Cornet, numărul 53 WTA.
Buzărnescu a fost învinsă cu scorul de 7-6 (7), 6-1. Meciul a durat o oră şi 58 de minute. Premiul pentru participarea în turul doi este de 26.430 de dolari şi 35 de puncte.
Monica Niculescu (138 WTA) și canadicanca Bianca Andreescu (24 WTA) s-au calificat în turul 3. Simona Halep (3 WTA) s-a calificat și ea în turul 3 după victoria categorică în fața lui Taylor Townsend, scor 6-1, 6-3.
La rândul său, Monica Niculescu a avut meci greu în turul 2 al turneului de la Miami, unde astăzi joacă și Simona Halep. Ea a întâlnit-o pe Garbine Muguruza, fost număr 1 mondial. Iberica nu mai atinge, însă forma de altă dată, fiind cotată acum abia cu a 17-a șansă de a câștiga aceasta competiție. Totuși de menționat că românca este abia pe locul 138 în clasamentul WTA.
Meciul de tenis dintre Monica Niculescu și Garbine Muguruza s-a încheiat cu 7-6, 4-6, 6-2. Puțini se așteptau la această victoria, iar sportiva din România a produs un adevărat cutremur.
De asemenea, Bianca Andreescu, jucătoarea canadiană de origine română, a trecut în primul tur la Miami Open de Irina Begu. După ce a câștigat titlul la Indian Wells Masters, Andreescu și-a doborât recordul și a ajuns pe locul 24 în clasamentul WTA, fiind prima jucătoare posesoare a unui wild card care se impune la acest turneu.
Vineri românca s-a calificat în runda a treia a competiţiei din SUA, Miami Open, învingând-o pe Sofia Kenin. Bianca Andreescu a învins-o Kenin, numărul 34 mondial, cu scorul de 6-3, 6-3, într-o oră şi jumătate.
Simona Halep s-a arătat impresionată de Bianca Andreescu și de parcursul ei în tenis. Jucătoarea canadiană de origine română o apreciază pe Simona Halep de mic copil.