Drama prin care a trecut George Mihăiță! Fanii săi nu bănuiau că are un asemenea trecut. Actorul din „Clanul” a avut o copilărie grea. Iată cum arătau iernile pentru el, în copilărie.
George Mihăiță a avut parte de o copilărie săracă, plină de lipsuri
De ani de zile, George Mihăiță se bucură de un real succes pe plan profesional, dar și pe plan personal întrucât Dumnezeu l-a binecuvântat cu o familie frumoasă, copii ascultători și nepoți sănătoși. Spre surprinderea fanilor săi, viața sa nu a fost mereu lapte și miere. În copilărie, marele actor a avut parte de multe lipsuri, familia sa având probleme financiare.
„Ne-au lipsit banii. La 10 ani mergeam iarna, pe aproape, prin poiană să patinăm în câte-o băltoacă înghețată. Patinele mele? Două bucăți de sârmă, groase, îndoite, de la vârf, la călcâi”, a mărturisit el în cadrul unui interviu acordat pentru Unica.
În ciuda problemelor financiare cu care s-au confruntat părinții săi, George Mihăiță își amintește cu drag de anii copilăriei, pe care-i consideră cei mai frumoși ani din viața sa. În cadrul acelui interviu, vedeta a povestit amuzat o întâmplare haioasă cu fratele său, recunoscând, totodată, că nu i-a plăcut munca de la țară.
„Ce treburi gospodărești? Eram artistul familiei… cum să-mi rup degetele? Țin minte, fratele meu mai mare săpa o groapă de 1 metru și ceva… W.C. în curte. El în groapă, la sapă, eu, pe mal, la acordeon. Primii bani i-am câștigat dând spectacole de păpuși în curtea casei, în cotețul câinelui (L-ați văzut cumva pe zdreanță?)”, a zis George Mihăiță.
Ce a făcut George Mihăiță cu primii bani câștigați din actorie?
În cadrul acelui interviu, marele actor a povestit ce a făcut cu primii bani pe care i-a câștigat din actorie. La doar 19 ani, George Mihăiță s-a bucurat de un real succes în filmul „Reconstituirea”, iar cu banii câștigați și-a cumpărat ce nu avea în copilărie, adică haine și încălțăminte.
„Succesul l-am gestionat prin muncă… muncă și iar muncă. Am rămas țăranul ăla modest, cu frică să nu greșească pentru că mama lui i-a zis să n-o facă de râs. Valul de admiratoare? Val era la Găitan. La mine… pârâiaș, dar mă scăldam. Primii bani adevărați i-am câștigat la 19 ani, la filmul „Reconstituirea”. Mi-am cumpărat îmbrăcăminte, încălțăminte… ce n-aveam în copilărie”, a recunoscut marele actor.