Drama prin care a trecut Steliana Sima! Artista de muzică populară a recunoscut ce regrete are la cei 58 de ani ai săi și ce planuri are pentru acest an. Iată ce a spus vedeta.
Steliana Sima vrea să-și întărească relația cu Dumnezeu
Steliana Sima a împlinit recent 58 de ani. Cu această ocazie specială, artista de muzică populară a dezvăluit ce planuri are pentru acest an, dar și care sunt cele mai mari regretele ale sale.
În prezent, ce mai mare dorință a sa este să-și întărească relația cu Dumnezeu pentru că „fără Dumnezeu nu putem face nimic”. Chiar dacă nu are în plan să facă o călătorie spirituală, cântăreața de muzică populară a recunoscut că cei mai apropiați prieteni ai ei, pe care îi apreciază enorm, provin din viața monahală.
„Nu mi-am propus nimic de genul acesta. Am și duhovnic. Cei mai buni prieteni ai mei și cei mai longevivi sunt din viața monahală. Și cei mai adevărați, cei mai sinceri… pe ei pot să contez oricând și în orice circumstanțe. Și le mulțumesc că există în viața mea pentru că m-au ajutat să depășesc foarte multe momente în viață”, a declarat ea.
În plus, Steliana Sima dorește ca în acest an să se pună pe primul loc, să fie atentă la ea însăși și la nevoile ei pentru că doar așa poate fi „locomotiva” celor din jurul ei, care depind de ajutorul său.
„Vreau să-mi canalizez atenția mai mult spre mine. Nu cred că e vorba de egoism. Pentru că dacă tu ești bine cu tine, atunci și cei din jurul tău sunt bine. Dacă tu te ajuți pe tine, atunci poți să te transformi în locomotiva celor din jurul tău. Dacă nu e locomotivă, nu are ce să tragă trenul. Da, sunt. Dar nu e mai bine să spun, ‘Mulțumesc, Doamne, că sunt locomotivă’, decât să spun, ‘Doamne, de ce mi-ai dat mie? De ce sunt la mâna nu știu cui?’ Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că sunt locomotivă. Așa trebuie privit” , a mărturisit Steliana Sima în cadrul unui interviu acordat pentru Antena Stars.
Steliana Simona a avut parte de multe trădări de-a lungul vieții ei
În cadrul acelui interviu, vedeta a mărturisit că de-a lungul vieții ei a avut parte de multe trădări din partea oamenilor în care a crezut și de multe obstacole, însă dacă ar avea posibilitatea să schimbe anumite decizii, nu ar face-o.
„Au fost destule momente, dar privesc în urmă cu recunoștință și în viitor privesc cu încredere și cu speranță. Știu ce am de făcut. Toate experiențele din trecut, frumoase, mai puțin frumoase. Toate acestea mi-au călăuzit pașii, m-au înțelepțit, dacă vreți. Încă n-am ajuns acolo, nu pot să spun că sunt bătrână…”, a spus ea.
Deși a recunoscut că are regrete, aceasta preferă să le păstreze în sufletul său, la fel ca pe marile împliniri.
„În cutiuța sufletului meu, sigur că am și eu ale mele (regrete). Doar ale mele. Și regretele mele și împlinirile. Nu știu dacă aș schimba ceva major în traiectoria vieții mele, dacă aș schimba-o, dacă ar lua o altă direcție, dar aș fi mult mai atentă la ceea ce întâlnesc pe drumul vieții. Experiențele pe care le trăiești trebuie să le iei așa cum vin, să înțelegi de ce ți se întâmplă. Nu le înțelegem atunci când ni se întâmplă. Important este să înveți ceva și asta se întâmplă peste ani când faci o retrospectivă”, a afirmat artista de muzică populară.