Drama prin care a trecut tatăl Mădălinei Manole: Pe fata mea o port de 10 ani în suflet

Vestea că tatăl regretatei artiste, Mădălina Manole, s-a stins din viață în urmă cu puțin timp, după ce fusese diagnosticat cu noul coronavirus și se afla internat în spital, a șocat întreaga opinie publică. Nu mulți știu că acesta trăia o adevărată dramă de ani buni de zile.

Tatăl Mădălinei Manole a decedat miercuri la câțiva ani după moartea soției și fiicei sale. După ce a fost infectat cu noul coronavirus, starea lui Ion Manole s-a degradat considerabil. Joi dimineață, bărbatul ajunsese la unitatea medicală unde trebuia intubat imediat, doar că la ATI nu era niciun pat liber.

Nu mulți știu însă drama prin care a trecut în cei zece ani scurși de la moartea fiicei sale, regretata cântăreață Mădălina Manole. Mai ales că, la puțin timp după sinuciderea îndrăgitei cântărețe, a murit și mama Mădălinei Manole, nevasta lui Ion.

După câțiva ani de la moartea soției sale, Ion spunea că nu mai își vede rostul în viață.

„Pentru mine, viața nu mai are rost. Nu mai văd viitorul fără soția mea. Cât a fost acasă, eu am avut grijă de ea. O întorceam în pat, o spălam. A fost soția mea, nu puteam să las băiatul să se ocupe de asta. Acum, nu mai este. Nu a mai rezistat”, s-a confesat atunci el.

Pe fata mea o port în suflet

Ion Manole a suferit cumplit, mai ales că relația cu ginerele său, Petru Mircea, nu era dintre cele mai bune. Tatăl îndrăgitei cântărețe l-a acuzat pe Petru că ar fi principalul vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat cu Mădălina Manole.

„Pe fata mea, Măgduţa, o port de zece ani în suflet. Şi pe soţie (n.r. Eugenia, mama Mădălinei, a murit în martie 2017, răpusă de un cancer pulmonar). Pe celălalt nepoțel l-am mai văzut prin ziare. Ginerele meu nu a vrut să vină cu copilul la mine…

Poate o veni mâine (n.r. marți) cu el, în cimitir, la fata mea! Să îl văd şi eu! Are 11 ani. Se face mare şi decide singur… Am avut o întâlnire cu o săptămână în urmă cu Mircea, pentru succesiunea soţiei mele.

Am întrebat: Unde e copilul de nu a venit şi el, e la Botoşani?. A dat din cap că e acasă, nu ştiu ce-i spune. Dar taică-său arată ca un cerşetor. Era îmbrăcat urât, cu ceva ce ar fi făcut curat prin curte, acum zece ani. Mi-a fost milă de el, ca om. Se vede că nu mai e fata mea”, a spus, cu lacrimi în ochi, tatăl Mădălinei Manole, într-un interviu acordat acordat, la un moment dat, jurnaliștilor de la click.ro.

Anii au trecut dar pentru Ion Manole suferința a fost fără margini. El a a suferit, de altfel, un atac cerebral în anul 2014, iar de atunci trebuia să fie extrem de echilibrat.