La sfârșitul lunii martie, Cornelia Catanga a murit din cauza infectării cu COVID-19. În urma ei a lăsat o familie îndurerată și plină de datorii. Aurel Pădureanu, soțul regretatei artiste, a mărturisit că pe lângă durerea pe care o simte din cauza plecării premature a partenerei de viață, este îngrozit și de situația financiară precară prin care trece.
Aurel Pădureanu și fiul lui au fost dați afară din casa în care locuiau din cauza datoriile neplătite, iar acum au reușit să strângă bani ca să se mute într-un apartament cu chirie, dar chiar și așa, au foarte multe lipsuri financiare pe care nu reușesc să le acopere.
Soțul Corneliei Catanga a spus că nu îi poate ierta pe cei care au refuzat să îl ajute, printre ei numărându-se și Gigi Becali.
„Mă duc la cimitir în fiecare zi.. Asta e țara, nu avem ce să facem. Păcat că o așa personalitate nu a putut să fie înmormântată în condiții umane. Mâine se împlinește 1 lună de când a murit .Au promis ăștia. A promis și Becali că ne ajută. N-a făcut nimeni nimic. A vândut casa proprietarul și ne-a dat afară. Nu discută cu tine.”, a declarat Aurel Pădureanu la Antena Stars.
Drama lui Aurel Pădureanu
Soţul cântăreţei de muzică lăutărească a dezvăluit drama prin care trece şi sentimentul de vinovăție că nu a putut să facă mai mult pentru artistă. Aurel Pădureanu a lansat şi o întrebare ministrului Sănătăţii de atunci, Vlad Voiculescu, despre care spune că i-a lăsat un gust amar.
Aurel Pădureanu s-a declarat revoltat de modul în care a trebuit să îşi conducă şoţia la groapă. “Și ea ( n.r Cornelia Catanga) și Nelu Ploieșteanu și Gabi Luncă au fost prime stele în constelația muzicii lăutărești au făcut enorm de mult și l-aş întreba pe domnul Vlad Voiculescu ce lasă el în urmă?
Oamenii ăștia și au înscris numele în nemurire! Ce lasă domnul Vlad Voiculescu și ceilalți miniștrii care au fost până acum? Mie mi-a lăsat un gust amar și uneori chiar îmi este rușine că trăiesc în această țară”, a spus îndurerat Aurel Pădureanu, după moartea artistei, conform Antena 3.