Simona Halep a început foarte bine meciul și conducea cu 4-2, iar Rybakina, numărul 50 mondial, nu părea să găsească prea multe răspunsuri la jocul aproape perfect al româncei. O mișcare greșită i-a creat probleme lombare româncei și asta s-a vazut imediat în joc. Scorul a ajuns 5-4 pentru jucătoarea din Kazahstan, iar Simona Halep a cerut intervenția terapeutului.
Aceasta s-a întins pe terern, a fost examinată, iar apoi a încercat să revină în joc. Din păcate, durerile la spate nu i-au permis să continue și a fost obligată să abadoneze. Simona Halep avea șanse să urce mult în clasament în cazul în care s-ar fi impus în turneul de la Wuhan. Momentan ea nu este calificată nici în Turneul Campioanelor, așa că veștile sunt cât se poate de proaste pentru ea.