Nimic nu poate să fie mai greu în viaţă decât pierderea unui copil, indiferent de vârstă şi de circumstanţe. În cursul normal al vieţii copii sunt cei care îşi conduc părinţii pe ultimul drum. Cu toate acestea, în tumultoasa viaţă a Cristinei Ţopescu lucrurile au luat o întorsură teribilă. Ce a trebuit să facă recent părintele jurnalistei.
Durere mare în casa în care a fost găsită moartă Cristina Țopescu. Mama acesteia a trebuit să vină vineri în imobilul din Tunari, Otopeni, pentru a-i ridica lucrurile fiicei. Mai mult, aceasta a trebuit să ridice cenușa de la Crematoriul Uman Vitan-Bârzești, din București pentru a o depune la Cimitirul Bellu.
Drama unui părinte
Mama Cristinei Ţopescu a trebuit să-i strângă lucrurile din casa în care a locuit cu chirie, împreună cu proprietarul imobilului. Aceasta a început încă de vineri să ia din acestea, însă acţiunea a continuat şi astăzi, deoarece erau prea multe.
Cât a costat incinerarea
Regretata Cristina Țopescu a fost incinerată joi, la Crematoriul Vitan-Bârzești. Potrivit playtech.ro, costul total al unei incinerări poate varia în funcție de serviciile care au fost alese de rudele decedatului. Prețul standard este de 917 lei, iar transportul decedatului se poate asigura contra cost, la cerere, şi de salariaţii Crematoriului Uman, cu achitarea contravalorii serviciului prestat de 159,78 lei/oră. Urna cu cenușa a Cristinei Țopescu a fost ridicată vineri în jurul ore 15:00 și a fost depusă în cavoul familiei de la Cimitirul Bellu.
De ce a murit de fapt Cristina Ţopescu
Cristina Țopescu a murit la 59 de ani, fiind găsită fără suflare pe 12 ianuarie 2020, în casa sa, la mai bine de două săptămâni de când trecuse în neființă. Primele informații arătau o moarte naturală, în somn. Medicii legiști au avut o misiune dificilă în stabilirea morții jurnalistei, deoarece trupul neînsuflețit al acesteia era într-o stare avansată de degradare. Specialiștii au efectuat, miercuri, necropsia inimii vedetei de televizune.
Intervenția a durat peste două ore, iar legiștii au studiat organul macroscopic, din punct de vedere anatomic. Potrivit unor surse medicale, citate de Libertatea, examinarea a scos la iveală faptul că între mușchii cordului prezentatoarei TV se instalase un strat de grăsime care ar fi putut duce la anumite anomalii din punct de vedere al activității cardiace.