Acţiunile Nokia au scăzut luni la bursă cu peste 3%, ajungând sub cotaţia de 1,50 euro, pentru prima dată din 1996, pe fondul sporirii temerilor investitorilor privind viitorul producătorului finlandez de telefoane mobile.
Luni dimineaţa, la bursa de la Amsterdam, acţiunile Nokia se tranzacţionau la 1,49 euro.
Luna trecută, agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a revizuit în scădere ratingul producătorului finlandez de telefoane mobile Nokia Oyj, de la ‘Baa3’ la ‘Ba1’, iar perspectiva rămâne negativă. Decizia Moody’s vine după ce în 15 iunie Nokia a anunţat că va elimina alte 10.000 de locuri de muncă la nivel global până la finele lui 2013 şi totodată a avertizat că pierderile înregistrate în trimestrul al doilea vor fi mai mari decât se estima anterior.
Noile restructurări cresc la 40.000 numărul locurilor de muncă eliminate de fostul lider mondial al telefoniei mobile după ce Stephen Elop a preluat funcţia de director general în luna septembrie 2010.
În primul trimestru al acestui an, Nokia a anunţat pierderi de 929 milioane euro. În plus, grupul sud-coreean Samsung a devansat Nokia, grupul finlandez pierzând pentru prima dată în ultimii 14 ani titlul de cel mai mare producător de telefoane mobile.
Anul trecut Nokia a decis să închidă fabrica din localitatea Jucu din judeţul Cluj, după ce a investit 60 de milioane de euro în această întreprindere inaugurată în 2008.
Sursa: Agerpres