Fundația Monte dei Paschi a fost înființată în 1472 și este o fundație cu totul atipică: 90% din activele sale sunt bancare. Este una dintre cele mai mici bănci italiene, dar este specială pentru că după toate datele, este cea mai veche bancă din lume, scriu cei de la Wall Street Journal.
"În Siena, Monte dei Paschi nu este o bancă. Este banca", spune, pentru WSJ, Angelo Riccaboni, rectorul Universității din Siena, regiunea în care activează banca înființată de familia Medici.
Astăzi, banca este forțată să facă o majorare de capital de până la 2,8 miliarde de euro, iar fundația care o deține și-a redus puternic operațiunile caritabile, pentru care a fost concepută de altfel cu secole în urmă.
Monte dei Paschi este cel mai mare angajator din Siena și este responsabilă de 60% din creditele locuitorilor și micilor antreprenori din zonă, care o cunosc sub denumirea de "Babbo Monte," sau "Daddy Bank".
Până în 2008, banca a fost foarte profitabilă, iar fundația a cunoscut o perioadă de prosperitate.
În martie 2009, Monte dei Paschi a cerut ajutor de la statul italian și a suferit o infuzie de capital de 1,9 miliarde de euro, pentru care s-a decis o dobândp anuală de 160 de milioane de euro pe an.
Acum, când Italia este prinsă în vârtejul datoriilor, banca se luptă să supraviețuiască: trebuie să-și vândă din active, așa cum fac și băncile mari.