Pentru Simona Halep, această tăcere devine asurzitoare, este metafora cu care jurnaliștii francezi de la Tennis Actu descriu ceea ce se întâmplă cu judecata româncei în ceea ce privește cazul de dopaj în care este implicată sportiva noastră. Francezii scriu că lumea tenisului se coalizează și cere dreptate pentru Halep.
Cazul Simona Halep unește lumea tenisului
Presa din Franța scrie despre alianța formată pentru susținerea Simonei Halep, într-un moment în care verdictul în cazul de dopaj continuă să întârzie.
Jurnaliștii de la Tennis Actu scriu că tot mai mulți sportivi încep să își piardă răbdarea după ce Simona Halep încă așteaptă un verdict.
Ei amintesc că John Millman a descris situația Simonei ca fiind „rușinoasă”, în timp ce Alize Cornet a cerut ca oamenii „să își unească forțele” pentru a face dreptate.
„Pentru Simona Halep, această tăcere devine asurzitoare. Românca a continuat să își proclame nevinovăția și a primit ceva susținere, din moment ce audierile au fost amânate de mai multe ori, iar sentința încă nu a venit.
Oricum ar fi, fosta lideră mondială nu mai poate așteptă și asta e de înțeles. Dacă până acum jucătorii s-au implicat destul de puțin, lucrurile par a se schimba. John Millman și-a exprimat surprinderea pe 2 septembrie, iar Alize Cornet a profitat de ocazie pentru a reacționa și ea”, a scris Tennis Actu.
Un verdict în cazul Halep trebuia să sosească la trei săptămâni de la audierile programate la finalul lunii iunie.
Ultima veste dată de româncă a venit la finalul lunii august. Ea a anunțat atunci că verdictul a fost din nou amânat.
Susţinută de unul dintre foştii săi antrenori
Simona Halep primeşte o nouă veste excelentă, înainte de marele verdict! Este vorba despre un mesaj primit din partea unui fost antrenor de-al său.
Belgianul Wim Fissette este 100% alături de fosta sa elevă şi este sigur că ea e nevinovată. Într-o declaraţie dată la US Open, Fissette a spus că este sigur că Simona nu a făcut nimic ilegal. Jucătoarea din România nu a consumat nimic din ce n-ar fi trebuit să ia, consideră antrenorul belgian.
Wim Fissette a caracterizat perioada în care a lucrat cu Simona Halep drept una „frumoasă”. Antrenorul speră ca românca să revină în circuitul WTA cât mai curând, ea fiind o jucătoare foarte populară.
Declaraţiile au fost făcute la New York, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la US Open.
Cu Wim Fissette ca antrenor, Simona Halep a ajuns pentru prima oară într-o finală de Grand Slam