Drepturi faţă de bănci: Cum e la alţii?

Consiliul Concurenţei a adresat autorităţilor naţionale de concurenţă din statele membre UE mai multe întrebări legate de modalitatea de transpunere a dispoziţiilor Directivei 2008/48/EC privind contractele de credit pentru consumatori. Astfel, unele state membre au ales să preia în legislaţia naţională dispoziţiile comunitare într-o manieră mai strictă, în timp ce alte state membre au optat pentru extinderea prevederilor acesteia şi la alte categorii de credit, în funcţie

Consiliul Concurenţei a adresat autorităţilor naţionale de concurenţă din statele membre UE mai multe întrebări legate de modalitatea de transpunere a dispoziţiilor Directivei 2008/48/EC privind contractele de credit pentru consumatori.

Astfel, unele state membre au ales să preia în legislaţia naţională dispoziţiile comunitare într-o manieră mai strictă, în timp ce alte state membre au optat pentru extinderea prevederilor acesteia şi la alte categorii de credit, în funcţie de specificul pieţei autohtone, după cum urmează:

1.    UNGARIA
·         Actul privind creditul de consum” (Actul CLXII nr. 361/2009) implementează Directiva şi extinde unele prevederi ale acesteia la creditele ipotecare şi la contractele de leasing.
·         Actul prevede două drepturi esenţiale pentru consumatori:
(1)  dreptul de a renunţa la contractul de credit, fără nicio justificare, în termen de 14 zile de la încheierea contractului;
(2)  dreptul de a rambursa anticipat oricând creditul, comisionul de rambursare anticipată perceput de creditor fiind limitat.
·         Astfel, este stabilit un nivel maxim al comisionului în cazul rambursării parţiale sau totale a creditului, înainte de expirarea perioadei: nu poate depăşi 1% din suma plătită în avans, în cazul creditelor pentru consum, şi 2% în cazul creditelor ipotecare. Reglementarea menţionează, de asemenea, portofoliul de credite ipotecare in baza carora se emit obligaţiuni ipotecare (mortgage bonds), în acest caz comisionul pentru rambursarea anticipată neputând depăşi 2,5% din suma plătită.
·         Reglementarea asigură cadrul prin care informaţiile sunt puse la dispoziţia consumatorilor într-o modalitate cât mai completă, în timp rezonabil şi înainte ca un contract să fie încheiat.
·         Informaţiile pre-contractuale trebuie să fie furnizate într-o formă standardizată (Standard European Consumer Credit Information), utilizată de către toţi creditorii, pentru a facilita comparararea diferitelor oferte şi a face informaţiile mai accesibile.
·         Sunt impuse reguli mai stricte cu privire la obligaţiile creditorilor de a  respecta atât condiţia de transparentizare a formulei de calcul a dobânzii anuale efective, cât şi cuantumul acesteia, reprezentând totalitatea costurilor
·         Sunt înăsprite cerinţele pentru verificarea eligibilităţii/bonităţii debitorilor.
 
2.    FRANŢA
·         Legea nr. 2010-737/01 iulie 2010 transpune Directiva şi extinde aria de aplicare asupra creditelor de până la 75.000 euro (faţă de 21.500 euro cât era anterior), precum şi asupra descoperirilor de cont cu termen mai mare de 3 luni.
·         Legea extinde regulile vizând protecţia consumatorilor şi asupra creditelor de consum garantate cu ipotecă, contractelor de leasing cu optiune de cumpărare.
·         Sunt excluse din sfera de aplicare a Legii operaţiunile de creditare destinate achiziţionării sau menţinerii drepturilor de proprietate asupra unui teren sau imobil, existent sau în construcţie, precum şi creditele al căror cuantum este mai mare de 75.000 euro.
·         În cazul rambursării anticipate a creditului, parţial sau total, consumatorul nu va plăti şi niciun cost suplimentar, dacă dobânda este variabilă.
·         În cazul rambursării anticipate a unui credit cu dobândă fixă, creditorul are dreptul la o indemnizaţie echitabilă şi obiectiv justificată de costurile eventuale legate direct de rambursarea în cauză. În aceste condiţii, dacă durata între data rambursării anticipate şi data expirării contractului este mai mare de 1 an, această compensaţie nu poate fi mai mare de 1% din capitalul rambursat; dacă durata este mai mică de 1 an, compensaţia nu va depăşi 0.5% din capitalul rambursat.
 
3.    FINLANDA·  

       Directiva privind creditul de consum se va implementa în legislaţia naţională, prin modificarea Actulului privind protecţia consumatorului şi va intra în vigoare la 1 decembrie 2010. În acelaşi timp, legislaţia a fost modificată astfel încât să reflecte schimbările ce au loc pe piaţa creditelor.
·         Spre deosebire de prevederile Directivei, actul naţional acoperă şi creditele ipotecare şi creditele mai mici de 200 euro.
·         Consumatorul are dreptul de a achita anticipat un credit ipotecar fără a suporta costuri suplimentare. Lipsa unei taxe suplimentare pentru rambursarea anticipată a creditului, ajută la menţinerea concurenţei între bănci, întrucât clienţii consumatori pot shimba astfel băncile mai usor. Consumatorul este informat asupra oricăror modificări ale dobânzii şi ale sumelor ce le datorează după aceste modificări, precum şi a posibilelor modificări ale perioadelor de graţie.·         Dacă este agreată prin contract, dobânda creditului va putea fi modificată în funcţie de modificarea ratei de referinţă utilizată în formula de calcul, detaliată în contract.·         Rata de referinţă trebuie să se bazeze pe factori independenţi de vointa unilaterală a băncii şi trebuie să fie publică. Alte modificări pot fi introduse în contract numai cu acordul ambelor părţi.·         Anterior încheierii unui contract de credit, furnizorul de servicii financiare (ex. banca) trebuie să dispoziţia consumatorului informaţii specifice referitoare la credit, la drepturile şi obligaţiile consumatorului, prin intermediul unui formular standardizat. În privinţa creditelor ipotecare, pe lângă informaţiile de bază se va utiliza un formular ce permite comparaţii cu creditele oferite de ceilalţi furnizori de servicii financiare.
 
4.    GERMANIA
·         Actul normativ care transpune Directiva  a fost adoptat pe 29 iulie 2009.
·         Nu există nicio restricţie privind cuantumul total al creditului, astfel că prevederile Directivei sunt aplicabile tuturor contractelor de credit al căror cuantum depăşeşte 200 euro. Majoritatea dispoziţiilor se aplică şi creditelor ipotecare garantate cu terenuri, excepţie făcând prevederile referitoare la rambursarea anticipată şi la terminarea contractului.·         Toate costurile derivând din contractul de credit şi condiţiile în care aceste costuri pot fi modificate sunt convenite de la momentul încheierii (dateil) contractului. Costurile neprevăzute în contract nu vor fi plătite de către consumator. Dacă consumatorul îşi exercită dreptul de a se retrage din contract el trebuie să plătească principalul şi dobânda.
·         Informaţiile precontractuale şi contractuale trebuie să specifice toate costurile aferente contractului de credit şi condiţiile în care aceste costuri pot fi schimbate/modificate
·         Nu există nicio condiţie obligatorie de utilizare a unor indici de referinţă la calculul dobânzii. Cu toate acestea, instanţele civile pot obiecta la clauzele contractuale care conduc la condiţii inegale pentru creşterea sau reducerea dobânzii (ex. dacă clauzele contractuale permit băncii să crească dobânda, în cazul unei majorări a indicelui de referinţă, atunci banca trebuie, de asemenea, să micşoreze dobânda în cazul în care există o îmbunătăţire semnificativă a ratelor de referinţă).
 
5.    MAREA BRITANIE
·         Transpunerea actului comunitar a fost efectuată prin mai multe acte normative:
·         Aria de aplicare cuprinde toate creditele pentru consumatori reglementate de Credit Consumer Act (altele decât creditele garantate ipotecar).
·         Consumatorul are dreptul de a rambursa parţial sau total creditul împrumutat.
·         Creditorul poate solicita o compensaţie, în cazul de rambursării anticipate, numai dacă dobânda contractului este fixă. Dacă dobânda este variabilă, nu poate fi cerută o astfel de compensaţie. Dacă dobânda este iniţial fixă, după care se transformă în dobândă variabilă, compensaţia va putea fi cerută numai dacă rambursarea anticipată intervine în perioada cu dobândă fixă şi va fi de maxim 1% dacă perioada de timp până la terminarea contractului este mai mare de 1 an, respectiv 0,5% dacă perioada respectivă este mai mică de 1 an.
 
6.    BELGIA
·         Directiva este transpusă prin modificarea Actului privind Creditul de Consum din 1991 (aprobată în iunie 2010) şi va avea aplicabilitate din 01.12.2010.
·         Actul normativ se aplică şi creditului garantat cu ipotecă a cărui destinatie nu este cumpararea sau renovarea unei locuinţe (de ex. creditul acordat pentru restructurare unui credit de consum existent).
·         La nivel national este calculat un maxim al dobânzii anuale efective (DAE) şi ca urmare, dobânzile anuale efective nu pot depăşi DAE globale maximale prevăzute de lege
·         Orice modificare intervenită în cuantumul ratei dobânzii sau mai exact în calculul dobânzii anuale efective, întotdeauna va trebui să ţină cont de maximul DAE permis.
·         Toate costurile percepute trebuie prevăzute în contractul de credit. Spre deosebire de rata dobânzii care poate fi modificată, orice modificare ale celorlalte costuri este interzisă.
·         Consumatorul trebuie să înştiinţeze creditorul dacă vrea să ramburseze anticipat creditul, parţial sau total, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de data rambursării·         În cazul achitării anticipate a creditului, creditorul are dreptul la o compensaţie echitabilă şi obiectiv justificată de costurile eventuale legate direct de rambursarea în cauză, cu condiţia ca dobânda percepută să fie una fixă. În aceste condiţii, dacă durata între data rambursării anticipate şi data expirării contractului este mai mare de 1 an, această indemnizaţie nu poate fi mai mare de 1% din capitalul rambursat; dacă durata este mai mică de 1 an, compensaţia nu va depăşi 0.5% din capitalul rambursat. Dacă dobânda este variabilă, consumatorul nu va plăti nicio compensaţie băncii.
 
7.    BULGARIA
·         Actul privind Creditul de Consum este actul normativ prin care este transpusă Directiva în legislaţia naţională, scopul declarat al legii fiind protejarea consumatorului prin stabilirea unor condiţii echitabile în obţinerea unor credite de consum, precum şi de a promova un comportament responsabil din partea creditorilor care acordă credite pentru consumatori.
·         Se aplică şi în situaţia în care mai multe contracte sunt încheiate între acelaşi consumator şi creditor şi suma lor totală depăşeşte echivalentul a 75.000 euro sau atunci când prin încheierea acestor contracte se încearcă eludarea legii.·         Băncile nu pot să modifice unilateral metodologia de calcul a dobânzii, ulterior încheiereii contractului de credit cu un consumator.·         Creditorii sunt obligaţi să publice pe site-ul lor dobânda curentă oferită pentru credite, indicele monetar de referinţă folosit împreună cu metodologia de calcul utilizată. Nu există o metodologie unică de calcul, consacrată, a formulei dobânzii pentru credite. Utilizarea unui indice monetar de referinţă este una din metode, băncile având însă libertatea de a folosi metodologii proprii de calcul.
 
8.    LETONIA
·         Actul normativ care transpune Directiva se află în curs de adoptare.·         Proiectul de act normativ prevede că unele dispoziţii ale Directivei sunt aplicabile şi creditelor ipotecare sau altor credite similare, indiferent de valoarea acestora.·         Actul nu conţine prevederi referitoare la limitarea comisioanelor percepute de bănci şi nici cu privire la posibilitatea majorării acestora pe parcursul derulării contractului.

9.    POLONIA
·         Actul normativ care transpune Directiva se află în curs de adoptare.·         Proiectul de act normativ prevede că unele dispoziţii ale Directivei sunt aplicabile şi contractelor ipotecare, respectiv cele referitoare la îndeplinirea cerinţelor pentru informaţiile precontractuale şi forma contractului de credit. Consumatorul trebuie să primească informaţii complete privind condiţiile, costurile şi celelalte obligaţii, anterior încheierii unui contract ipotecar. Va fi utilizat un format standard care să cuprindă elemente precum rata, suma totală a creditului de rambursat, durata creditului etc.
·         Numărul comisioanelor percepute nu este limitat. Cu toate acestea, consumatorul trebuie să fie informat cu privire la acestea, înainte de încheierea contractului de creditare.
·          
10.  SLOVACIA
·         Actul nr. 129/2010 privind creditele de consum şi alte credite oferite consumatorilor implementează Directiva.
·         Sfera de reglementare nu include contractele ipotecare, creditele garantate cu ipotecă, creditele imobiliare, creditele mai mici de 100 euro şi cele mai mari de 75.000 euro, creditele oferite municipalităţilor etc.
·         Comisionul de rambursare anticipată, nu va depăşi 1% din creditul rambursat, dacă perioada între data rambursării şi data expirării contractului e mai mare de 1 an. Dacă perioada este mai mică de 1 an, comisionul nu va depăşi 0.5% din suma rabursată. Creditorul nu va putea solicita un astfel de comision în situaţia în care dobânda este variabilă.
·         Comisionul de rambursare anticipată nu va depăşi dobânda pe care consumatorul ar fi plătit-o pe parcursul derulării contractului, între momentul rambursării anticipate şi data expirării contractului de credit.
 
11.  GRECIA
·         Potrivit jurisprudenţei Curţii Supreme Civile şi Penale a Greciei, dacă rata dobânzii este variabilă, băncilor le este interzis să perceapă orice penalitate pentru rambursare anticipată parţială sau totală a creditului. Pe de altă parte, în cazul creditelor ipotecare cu rată fixă a dobânzii un comision de rambursare anticipată este considerat legal. Ca regulă generală, comisioanele percepute în caz de rambursare anticipată trebuie explicate într-o manieră clară şi precisă consumatorilor.