După ce a lucrat ca însoțitoare de zbor timp de aproape două decenii, Saskia Swann își împărtășește experiențele într-o carte. Ea dezvăluie amănunte neştiute din lumea clienților avioanelor private.
A fost însoțitoare e zbor în avionul unei vedete de la Hollywood care se droga, l-a servit cu șampanie pe premierul britanic la micul dejun și a fost insultată de o legendară cântăreață britanică.
Povestea unei însoţitoare de bord
În vârstă de 45 de ani, Swann început să lucreze pe avioane private după șase ani ca stewardesă la companii aeriene comerciale.
„Am zburat alături de un prim-ministru britanic căruia i-a plăcut întotdeauna să-i servesc șampanie la micul dejun”, povestește ea. „Și am văzut cum o mare vedetă de la Hollywood și-a scos din curea un pachet de cocaină înainte de a mă îndrepta în camera sa privată”.
Swann spune că a văzut și cum un celebru grup rap din SUA care a provocat daune în valoare de 92.000 de dolari SUA atunci când cerneala de pe pantalonii lor a pătat fotoliile albe, din piele, din cabina de lux.
Salariu uriaş pentru însoţitoarea de bord
Primul loc de muncă al lui Saskia a fost pentru un miliardar rus. I s-a oferit un salariu de 40.000 de lire sterline, uniformă creată de un designer,cazare la hoteluri de cinci stele, zboruri gratuite, precum și o indemnizație zilnică de 80 de lire sterline și un card de credit al companiei.
De asemenea, a primit o întreagă garderobă cu haine de la Harrods. „M-am simțit ca în filmul Pretty Women”, spune ea. Dar a fost îngrozită când noii ei colegi i-au spus că „șefului” îi place să se culce cu echipajul.
Saskia, al cărei nume real nu este cunoscut, a trebuit să semneze opt contracte de confidențialitate și i s-a spus că rusul va călători cu soția și cei doi copii. Zborul a fost între Istanbul la Los Angeles. Dar, când soția clientului a coborît din avion, și-a dat seama că acesta avea și o amantă.
După care, colegele sale i-au spus: „așteaptă un pic mai mult de la însoțitoarele de zbor. Îi place să ne culcăm cu el din când în când.”
Saskia a primit „apelul” în timpul unei escale, la New York. „Este un bărbat minunat. Dacă te înțelegi bine cu el, te va trata ca pe o prințesă”, i-a spus o colegă. De teamă că-și va pierde jobul, a intrat într-o relație amoroasă cu acesta, consumată în apartamentele unor hoteluri de lux. După trei ani, ea a trecut pe statul de plată al unui prinț saudit.