Drona căzută la Zagreb transporta o bombă. A survolat și în România

Potrivit oficialilor parchetului din Zagreb, drona căzută în cursul zilei de duminică transporta o bombă. La impactul cu solul, aceasta a explodat, dar nu a făcut victime, scrie Reuters, care adaugă că bomba nu conținea explozibil, ci o substanță neidentificată.

Deși anchetatorii nu au dorit să scoată la iveală cine este ținta intenționată a dronei, Ungaria a declarat că această dronă a fost depistată în spațiul aerian ungar, după ce fusese inițial detectată în Ucraina, intrând în țară prin spațiul aerian al României.

Guvernul Croației a precizat la acea vreme că drona a zburat la o altitudine de 1.000 de metri și că s-a prăbușit la 7 minute după ce a pătruns în spațiul aerian al țării.

Ce s-a descoperit la locul prăbușirii dronei

Maiorul Mile Tomic, din Comandamentul forțelor armate, spune că la locul respectiv s-au găsit resturi ale unei bombe de aviație OFAB 100-120 și resturile unei rachete AVU-ET 350F. Bomba originală ar fi trebuie să conțină între 40 și 46 de kilograme de TNT, în timp ce racheta a fost atașată de partea frontală a bombei.

Anchetatorii croați spun că bomba de aviație conținea o substanță cu energie înaltă, neconvențională. Aceștia mai spus că substanța s-a descompus în explozie, motiv pentru care este imposibilă identificarea sa.

Analiza detaliată a fragmentelor metalice scoate la iveală faptul că drona a căzut pe pământ din cauza unei defecțiuni a parașutei, dar nu au fost identificate urme de explozivi comerciali sau militari, a precizat Ivana Bacic, expertă în explozivi.

Ce conținea bomba

Experta spune că bomba conținea pulbere organică neconvențională pe care explozia a descompus-o în gaze.

Pe de altă parte, cu toate că nu au existat victime, anchetatorii spun că 96 de mașini au fost avariate și că daunele se ridică la 600.000 de kune, respectiv 86.000 de dolari.

Anchetatorii au mai spus că ancheta ține de Ministerul Apărării, motiv pentru care nu au dat mai multe detalii cu privire la cine ar fi putut trimite drona și care ar fi fost scopul.

Procurorul Jurica Ilici spune că acest incident reprezintă un caz grav la adresa securității țării, în timp ce Franko Vidovici, președintele Comisiei de apărare a Parlamentului croat, spune că țara și NATO au avut multe de învățat de pe urma acestui incident.