Drone de supraveghere ale CIA au pătruns adânc în interiorul teritoriului iranian în urmă cu trei ani şi au fotografiat situl nuclear secret de la Qom înainte de a reveni la bază, a informat în ediţia sa de sâmbătă Washington Post.
Publicaţia adaugă că, în timpul primului zbor de acest tip, cu trei ani mai devreme, analiştii de la CIA şi alte agenţii americane au căutat cel mai mic semn care să indice că aparatul, un RQ-170 Sentinel, ar fi fost detectat de sistemele de apărare aeriană iraniane.
"Nu a existat nici cel mai mic indiciu în acest sens", a declarat un fost important responsabil al CIA, sub rezerva anonimatului, citat de ziar.
De atunci, drone americane au supravegheat zeci de situri din Iran, efectuând sute de zboruri deasupra unor locaţii suspecte, înainte ca o versiune a RQ-170 să se prăbuşească pe teritoriul iranien în decembrie anul trecut, a precizat ziarul.
Aceste misiuni de monitorizare au făcut parte dintr-o campanie a serviciilor de informaţii axată pe programul nuclear iranian şi care s-a intensificat în ultimii ani ai administraţiei George W. Bush.
Campania a inclus crearea unor de sisteme de spionaj electronic de către Agenţia Naţională de Securitate (NSA), înfiinţarea unei unităţi consacrate Iranului, formată din analişti specializaţi în imagini luate prin satelit, precum şi crearea unei reţele de spioni, precizează publicaţia.
Potrivit ziarului, efortul serviciilor secrete a coincis cu o campanie secretă a CIA şi a altor agenţii de a sabota programul nuclear iranian.
Administraţia Barack Obama a citat rapoarte ale serviciilor de informaţii, pronunţându-se împotriva unui atac militar preventiv al Israelului împotriva siturilor nucleare iraniene.
Sursa: Agerpres