Iar „roiurile” de drone ieftine, care pot ajunge atât deasupra apei cât și sub ea (vehicule subacvatice fără pilot sau UUV) pot constitui cea mai mare amenințare la adresa submarinelor. Dronele care roiesc se diferențiază de vehiculele fără pilot autonome cu capacitate mare (și mai scumpe), precum submarinul cu diametru mare HSU-001, prezenatat recent de China sau de Orca cu deplasare „extra large”, construit pentru Marina SUA.

În schimb, sistemele de roire sunt mici, ușoare, ieftine, numeroase – și conectate în rețea pentru a coopera exact ca albinele din același stup.

Submarinele, UUV-urile mai mari, avioanele sau navele de război ar putea umple oceanul cu sute de astfel de platforme de senzori ale dronelor ieftine pentru a forma o capacitate de supraveghere de durată lungă, care s-ar putea deplasa pe baza noilor informații și a cerințelor operaționale în schimbare. Ele ar putea fi, de asemenea, desfășurate cu ajutorul transporturilor comerciale, aparent non-militare, cum ar fi ambarcațiunile folosite de miliția maritimă a Chinei. Lucru care ar face practic imposibil să se afle ce nave desfășoară și controlează dronele.

Analistul în submarine Peter Coates observă într-o postare pe blog că dronele care roiesc sub apă ar putea îmbunătăți în special capacitățile de supraveghere ale Chinei. „Gândiți-vă la o flotilă de 20 de „traulere” chineze low-cost care, aparent, prind pește dar, de fapt, acționează ca navă-mamă pentru 200 de mini-UUV produse în masă la prețuri reduse. Această flotilă ar putea fi asistată de senzori de sonar antisubmarin legați”, explică expertul citat de NI.

Roiurile de drone, dacă sunt operaționale, sunt prea numeroase și prea ieftine pentru a fi distruse eficient folosind majoritatea sistemelor militare actuale.

Dar și dronele mici au limitări: nu pot transporta prea mult combustibil sau arme. Asta le limitează raza și viteza, ceea ce înseamnă că vor avea nevoie de un fel de navă- mamă (sau un avion-mamă) din care să se desfășoare.

Marina SUA a testat deja cu succes sistemul autonom pentru roiul de drone aeriene LOCUST (Low-Cost UAVS Swarming Technology), sistemul putând fi folosit și pentru protectia propriilor obiective dar și pentru atacarea celor inamice. Sistemul conține mai multe drone ușoare, denumite Coyote, care pot acționa autonom sau conectat la un operator.

În 2013, Marina a testat și o dronă dezvoltată de Bluefin Robotics numită Submarine Hold-At-Risk, sau SHARK – parte a programului DARPA. În teorie, o dronă de tip SHARK ar fi desfășurată după detectarea unui submarin, folosind senzori pasivi. SHARK va folosi apoi un sonar activ pentru a urmări continuu mișcările acelui submarin.

În aceste condiții, este clar că submarinele viitorului vor avea nevoie de capacități speciale pentru a contracara roiurile de drone. Nu își pot utiliza numărul limitat de torpile scumpe pentru a scoate de sub apă dronele subacvatice. În același timp, submarinele nu au arme de apărare de mică distanță, așa cum dețin navele de război de suprafață.