O nouă şosea spectaculoasă de munte în România. Iată imagini cu Drumul Apusenilor din judeţul Bihor. E imposibil să nu-ţi doreşti să te plimbi în acest loc de vis.
O nouă locaţie spectaculoasă în România! Cum arată Drumul Apusenilor?
Drumul Apusenilor, locul din România care nu trebuie ratat! Toţi şoferii vor dori sigur să conducă pe una din cele mai spectaculoase şosele din ţară. A fost inaugurată chiar luni, 30 octombrie.
Vorbim despre Drumul Apusenilor. Este cel mai nou şi mai spectaculos proiect de infrastructură din judeţul Bihor.
O delegaţie a Consiliului Judeţean Bihor a inaugurat astăzi această şosea.
Drumul Apusenilor este o conexiune între judeţele Bihor şi Cluj. El leagă Defileul Crişului Repede şi Ţara Beiuşului şi se întinde pe 56 de kilometri.
Proiectul a fost realizat cu ajutorul fondurilor europene. Totul a costat 182 de milioane de lei. Fondurile europene au fost asigurate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Asocierea de firme care a realizat acest drum superb a fost condusă de către SC Drumuri Orăşeneşti SA din Oradea.
„Acest drum face legătura între Defileul Crişului Repede, o zonă turistică importantă a judeţului Bihor, şi Ţara Beiuşului, zona Munţilor Apuseni, punând în valoare importante obiective turistice de pe traseu: de la Stâna de vale cu Izvorul Minunilor, la Cascada Vălul Miresei, Cascada Iadolina, zona Coada Lacului cu meleagurile Remeţi, în plină dezvoltare şi Defileul Crişului Repede cu Vadu Crişului, Şuncuiuş, Bratca, Bulz.
Este un proiect care ajută la dezvoltarea acestei zone şi face legătura dintre judeţul Bihor şi judeţul Cluj, în zona Barajului Valea Drăganului”, a explicat Mircea Mălan, vicepreşedintele CJ Bihor, pentru Agerpres.
Porţiunea din judeţul Bihor se continuă cu încă 25 km în judeţul Cluj, deja inauguraţi
Mălan nu i-a uitat nici pe cei doi preşedinţi ai Consiliului Judeţean de dinaintea sa, care au iniţiat, respectiv continuat acest proiect.
„Domnul Cornel Popa a fost cel care a iniţiat acest proiect şi care a realizat studiul de fezabilitate.
De asemenea, a fost prezent şi domnul Pasztor Sandor, preşedintele CJ Bihor în perioada 2016 – 2020, când s-au continuat demersurile pentru realizarea acestui proiect, depunerea cererii de finanţare, proiectul tehnic, s-a realizat licitaţia pentru execuţie.
Noi am preluat apoi acest proiect, am insistat ca lucrările să se execute într-un ritm şi la o calitate cât mai corespunzătoare şi astăzi suntem în situaţia fericită în care proiectul este realizat”, a spus Mircea Mălan despre evenimentul de inaugurare de luni.
Porţiunea din Bihor a Drumului Apusenilor are 56 km şi a fost o lucrare dificilă, realizată în condiţii montane. Drumul are câte o bandă pe sens. Au fost construite patru noi poduri, s-au făcut lucrări de derocare şi de lărgire a drumului, precum şi consolidări.
Şoseaua se continuă cu încă 25 km în judeţul Cluj. Acea porţiune a fost finalizată în mai 2023, fiind reabilitată de CJ Cluj tot cu fonduri europene.
Acest drum spectaculos, cu un mare potenţial turistic, trece prin localităţile Poieni şi Săcuieu şi leagă Clujul de judeţul Bihor, în zona Barajului Drăgan.
Iată imagini filmate acum câteva luni cu porţiunea din judeţul Cluj.