Bogdan Hossu, un tânâr de 29 de ani, şi-a deschis în 2009 o firmă de consultanţă pentru că nu era mulţumit de serviciile companiilor existente deja în piaţă, iar acum a ajuns să ofere consultanţă pentru proiecte de sute de milioane de euro.
Antreprenorul Bogdan Hossu a început să lucreze de la vârsta de 17 ani, iar din 2007 a început să cocheteze cu mediul de afaceri, moment în care a înfiinţat compania Wise Software, specializată în soluţii IT de business pentru firme. Acesta ne-a povestit că în 2009 a fondat firma Wise Finance Solutions dintr-o necesitate. „Doream să accesez fonduri europene pentru compania mea de IT, dar serviciile de consultanţă pe care le-am încercat nu mi-au oferit suportul de care aveam nevoie. Aşadar, am decis să înfiinţez o firmă de consultanţă“, îşi aminteşte Hossu.
Tânărul antreprenor ne-a spus că, după ce şi-a întocmit singur dosarul de finanţare, a descoperit că serviciile de consultanţă pentru accesarea banilor europeni ar putea reprezenta o reală oportunitate pentru un business de succes.
„A fost şi o perioadă prielnică dezvoltării acestei afaceri, deoarece în anii 2008-2009 abia se lansaseră sesiunile de depunere pentru programele finanţate din fondurile europene post-aderare. Era, practic, începutul exerciţiului bugetar 2007-2013“, a completat Hossu. Dacă la început tânărul oferea consiliere pentru proiecte de la câteva zeci de mii de euro, în prezent, compania sa a ajuns să se ocupă de proiecte de câteva sute de milioane de euro. Tânărul antreprenor se concentrează mai mult pe realizarea unor proiecte de dimensiuni mari din zona producţiei, pentru că aici au loc cele mai importante investiţii. „Cele mai multe fonduri europene sunt alocate în domenii precum: producţia, agricultura, cercetarea, dezvoltarea, energia regenerabilă şi resurselor umane. Investiţiile realizate în zona producţiei au cel mai mare succes datorită caracterului lor concret şi al impactului foarte mare asupra dezvoltării locale şi regionale“, a subliniat Hossu.
Omul de afaceri spune că există multe prejudecăţi legate de accesarea fondurilor europene, mai ales în ceea ce priveşte birocraţia. Hossu susţine că experienţa redusă a beneficiarilor privind accesarea şi utilizarea fondurilor europene poate reprezenta un impediment în accesarea de fonduri, de aceea expertiza unei firme de consultanță este foarte importantă. În acelaşi timp, şi modificările frecvente ale cadrului legislativ şi procedural pot fi privite ca dificultăţi în accesarea de fonduri europene, subliniază tânărul om de afaceri.
Aprobarea unui dosar de finanţare poate dura până la 9 luni
Legat de întocmirea unui dosar pentru finanţare, Hossu ne-a spus că secretul succesului său în business este asigurat de urmarea câtorva paşi din momentul în care un client apelează la consultanţă până în punctul în care ajunge la semnarea contractului de finanţare. Primul pas îl reprezintă elaborarea proiectului de finantare care poate varia între una și trei luni, în funcție de complexitatea proiectului.
Următoarea etapă este depunerea proiectului, care cuprinde cererea de finanţare, şi, după caz, planul de afaceri, studiul de fezabilitate şi alte documente solicitate pentru a susţine şi fundamenta ideea de investiţie. Urmează procesul de evaluare şi selecţie a proiectului de către Autoritatea finanţatoare. După care se verifică conformitatea administrativă, eligibilitatea, se realizează evaluarea tehnică şi financiară a proiectului. Etapa de evaluare a aplicaţiei poate dura, în medie, între patru şi șase luni. După această etapă, urmează semnarea contractului de finanţare. Pe ansamblu, întreaga procedură poate dura de la cinci până la nouă luni.