Numărul falimentelor a crescut vertiginos anul trecut în comparaţie cu 2005, iar ritmul se va menţine, cel mai probabil, şi în 2007.
Până în vara anului trecut, familia lui Ştefan Popescu trăia cu banii aduşi de micul magazin pe care îl deţinea la parterul unui bloc din zona 13 Septembrie din Capitală. Dacă în anii ‘90 afacerea mergea strună, deschiderea primelor hipermarketuri a început să schimbe obiceiurile de cumpărături ale oamenilor din cartier. „Îi vedeam descărcând din maşini pungile de la Carrefour sau Cora şi ştiam că n-o să mai treacă pe la mine decât în situaţii de urgenţă“, spune bărbatul. Însă ceea ce a îngropat definitiv afacerea a fost construcţia unui supermarket sub marca Primăvara în imediata apropiere a magazinului.
„După aceea am intrat, aşa, într-un fel de cerc vicios. Nu mai puteam avea marfă prea variată, pentru că nu se vindea şi însemna să-mi blochez banii sau chiar să-i pierd, în caz că expira, iar cumpărătorii plecau nemulţumiţi că nu găseau ce le trebuia şi mulţi dintre ei nici nu se mai întorceau a doua oară. Am început să avem datorii şi probleme cu furnizorii, aşa că, atunci când a venit vacanţa şi nu i-am mai avut de clienţi nici pe elevii de la liceul din apropiere, am decis să lichidăm“, povesteşte Ştefan Popescu.
Firma sa este doar una din cele peste 3.800 de companii activând în comerţ care erau în stare de faliment la sfârşitul anului trecut, conform unui studiu realizat de Coface România. De altfel, afacerile din retail, respectiv comerţ angro şi distribuţie ocupă primele două locuri ale clasamentului falimentelor pe sectoare ale economiei şi reprezintă şi aproape 37% din numărul total de 10.431 de cazuri. Mai mult, ponderea comerţului cu amănuntul în totalul falimentelor a crescut cu 6,25 de puncte procentuale faţă de 2005. Urmează în top, cu 13,5% din total, companii din agricultură, şi, cu 10,9%, firme din industria alimentară şi a băuturilor. Au fost incluse în această statistică firmele care se află în reorganizare judiciară, firmele pentru care s-a deschis procedura de faliment în 2006, firmele care aveau o procedură de faliment pe rol (cazuri deschise înainte de 2006) şi firme pentru care s-a închis procedura de faliment din lipsă de active.
În cazul primelor patru domenii din top explicaţiile sunt destul de simple: comercianţii locali trebuie să facă faţă concurenţei reţelelor străine, afacerile din agricultură sunt, prin definiţie, riscante, iar industria alimentară a trebuit să se adapteze noilor cerinţe dictate de aderarea la UE. Însă pe poziţia a cincea a clasamentului insolvenţelor se află, surprinzător, falimentele din construcţii. „Acest sector ocupa poziţia a zecea în 2005. Cu toate că îşi continuă ascensiunea din ultimii ani şi atrage un grad ridicat de investiţii, domeniul rămâne unul riscant, unde plăţile se fac cu dificultate“, afirmă Cristian Ionescu, managing director Coface România. El spune că cel mai mult au de suferit distribuitorii de materiale de construcţii mici şi mijlocii.
Tot mai multe firme se declară în incapacitate
Faţă de anul precedent, mai arată specialiştii Coface, numărul companiilor în reorganizare judiciară a crescut cu 22,5% (de la 1.326 la 1.625), iar al celor în faliment cu nu mai puţin de 45% (de la 3.171 la 4.604), cu menţiunea că sunt cuprinse aici firmele aflate strict in faza de faliment (nu şi cele în dizolvare, lichidare sau radiere).
În ceea ce priveşte distribuţia teritorială a falimentelor, circa 48% din acestea s-au înregistrat în zona de sud a ţării. Şi în clasamentul falimentelor raportate la numărul de locuitori distribuţia este clară: şapte din primele zece judeţe fac parte din regiunile de dezvoltare din sudul ţării. Aproape o cincime (18%) din companiile care erau insolvente anul trecut aveau sediul în Bucureşti. „Acest lucru este explicabil prin faptul că Bucureştiul este cea mai dezvoltată regiune economică a României, iar numărul firmelor înregistrate aici este mult mai mare comparativ cu restul ţării“, spune Cristian Ionescu.
Proceduri mai simple pentru companiile în dificultate
Anul trecut nu a adus numai o creştere a cazurilor de falimente, ci a fost marcat şi de intrarea în vigoare a legii privind procedura insolvenţei şi de publicarea primelor numere din „Buletinul Procedurilor de Insolvenţă“, un fel de „Monitorul Oficial“ al domeniului. „Ca element de noutate, apariţia acestuia conduce la desfăşurarea mai rapidă a procedurii insolvenţei, în condiţiile în care termenele acordate de instanţe sunt mai scurte şi se elimină viciile de procedură care aveau drept cauză modalitatea de comunicare a actelor de procedură participanţilor la dosar. În acelaşi timp, se asigură un acces mai facil la actele de procedură“, explică Valentina Burdescu de la Direcţia Elaborarea Buletinului Procedurilor de Insolvenţă din cadrul ONRC.
Viitorul apropiat se anunţă destul de tumultuos. „Prevedem că ritmul de creştere a numărului de companii declarate insolvente se va menţine ridicat, la cel puţin acelaşi nivel din 2006, când a fost de peste 45%“, crede Cristian Ionescu. Alţi analişti, însă, cred că ar putea fi vorba tot de o criză falsă, ca în cazul anunţatei creşteri vertiginoase a preţurilor, de exemplu. „O parte dintre firme vor fi desfiinţate, desigur, dar asta se întâmpla şi înainte şi se va întâmpla şi peste zece ani. Va fi vorba, în cele mai multe situaţii, de «dispariţii» pur şi simplu administrative ale unor companii, care de fapt nu funcţionau sau funcţionau foarte puţin. Nu cred că vom vedea patroni disperaţi aruncându-se pe geam“, consideră directorul executiv al Societăţii Academice din România, Sorin Ioniţă.
Preşedintele Grupului de Economie Aplicată, Liviu Voinea, crede că cel mai important pentru economie este ca numărul firmelor desfiinţate să fie mai mic decât cel al companiilor nou-înfiinţate. „Oricum, în general este vorba de ieşiri «calme» de pe piaţă, sunt puţine cazurile dramatice“, afirmă Voinea.
Creşterea continuă
«Prevedem că ritmul de creştere a numărului de companii declarate insolvente în România se va menţine ridicat şi în cursul acestui an, la cel puţin acelaşi nivel din 2006, când a fost de peste 45%.»
Cristian Ionescu, managing director Coface România
Reţetele de insolvenţă conţin ingrediente diverse
Concurenţa acerbă şi neseriozitatea partenerilor – principalele motive invocate atunci când vine vorba să explici de ce ai ajuns insolvabil.
La fabrica de ţesături din lână Pobac SA din Bacău, telefonul sună în gol. Într-un târziu, răspunde cineva. O voce de femeie, parţial intrigată, parţial amuzată de interesul pe care îl trezeşte o firmă complet moartă. „Doar eu am rămas aici, să lichidez stocul. Înainte, erau cam 260-270 de angajaţi, dar nu am mai făcut faţă pe piaţă şi… asta e“, spune ea. Presa locală zice altceva: compania a fost victima unor maşinaţiuni venind din partea propriei conduceri şi vizând clădirile şi terenurile deţinute. Ideea este că 72 de creditori aşteaptă la rând pentru a-şi recupera banii.
Alte firme, ceva mai norocoase, au reuşit să rămână în picioare, cel puţin pentru moment. „Suntem în reorganizare, avem un plan aprobat pentru o perioadă de doi ani, timp în care trebuie să ne achităm toate datoriile“, spune Elena Goleanu, contabilul-şef al Perla Construct SA din Slănic Moldova. Ea explică situaţia dificilă în care se găseşte societatea prin neseriozitatea unora dintre clienţi, care au întârziat nepermis de mult plăţile. „Însă, în ciuda problemelor, eu cred că avem şanse de redresare“, afirmă ea.
Şi numele grele se pot prăbuşi
Unul dintre cele mai celebre cazuri de faliment din România a fost, însă, cel al lanţului de retail Univers’all. Criza a început în urmă cu un an, iar spre sfârşitul lui 2006 au început să se închidă, unul câte unul, cele 14 magazine (hipermarketuri, supermarketuri şi magazine de proximitate) pe care reţeaua le deţinea în mai multe oraşe din ţară (printre care Sibiu, Constanţa, Târgu Mureş, Iaşi, Suceava şi Bucureşti). Apoi, unităţile închise au început să fie vândute, totul pentru a putea plăti datoriile scadente către furnizori, care se cifrau, la începutul lunii noiembrie 2006, la circa 13 milioane de euro. Cum banii obţinuţi nu aveau cum să fie suficienţi, 80 de creditori au cerut, în instanţă, falimentul companiei. Printre ei, nume grele, cum ar fi Quadrant-Amroq Beverages (QAB), producătorul Pepsi în România. Deschiderea procedurii a fost aprobată pe 12 ianuarie.
Răzvan Petrovici, proprietarul lanţului falimentar, a declarat în mai multe rânduri că firma sa nu a reuşit să facă faţă concurenţei extrem de puternice exercitate de reţelele comerciale străine. Specialiştii au identificat, însă, şi o serie de greşeli de management, cum ar fi lipsa unui concept clar de magazin sau fluctuaţiile mari de la vârful companiei. Până la urmă, Petrovici a reuşit să rămână în posesia celui mai valoros magazin, situat în Piaţa Unirii din Capitală. Spaţiul a fost închiriat recent celor de la Carrefour, adică exact concurenţei străine „acuzate“ că a dus la prăbuşirea afacerii.
O altă afacere românească celebră, Tofan Grup, trece şi ea prin momente extrem de grele. După ce, la începutul anilor 2000, a trebuit să vândă, către Michelin, cele mai importante fabrici de anvelope deţinute (Silvania Zalău şi Victoria Floreşti), compania Tofan Recap, depozitele, dar şi punctele de distribuţie, iar mai apoi a fost silit să renunţe la Tofan Trans şi Rotrans, ultima redută a grupului rămăsese uzina Danubiana din Bucureşti. Aceasta şi-a închis porţile anul trecut, sufocată de datorii, iar firma se află în prezent în reorganizare judiciară, după ce a încheiat 2006 cu pierderi de zece milioane de euro.
Situaţia a fost determinată, potrivit unui comunicat emis în decembrie 2006 de conducerea companiei, de reorientarea pieţei către anvelope radiale, care nu se produc la Danubiana, de creşterea costurilor de producţie, determinată de majorarea preţurilor utilităţilor, de aprecierea leului, dar şi de „lipsa unei reacţii rapide şi eficiente a managementului executiv“.
O lege nouă pentru companiile cu probleme financiare
NORME Legea nr. 85/2006 este cea care reglementează, din iulie anul trecut, procedura falimentului. Ea nu este, însă, pe deplin conformă cu reglementările privind insolvenţa din celelalte state ale Uniunii Europene.
De exemplu, procedura durează în România în medie trei ani, în timp ce, de exemplu, în Austria, durează maximum şase luni.
DREPTURI Noua lege acordă creditorilor o posibilitate sporită de implicare şi un control concret al paşilor pe care îi urmează procedura. S-au introdus modalităţi diferite de adoptare a planului de reorganizare pe tipuri de creanţe, astfel încât nici o categorie de creanţe să nu fie discriminată.
SCHIMBĂRI Legea insolvenţei a schimbat rolul administratorului judiciar, acordându-i o mai mare responsabilitate în îndeplinirea atribuţiilor conferite de către Adunarea Creditorilor şi de către judecător. Chiar dacă judecătorului sindic i s-au restrâns atribuţiile decizionale de ordin comercial, acestuia îi revine rolul de soluţionare a contestaţiilor sau opoziţiilor.
AVANTAJE Noul act normativ este mai favorabil creditorilor şi îi protejează mai bine pe aceştia în relaţia cu debitorii faţă de legea pe care a înlocuit-o. În plus, starea de insolvenţă a debitorului se prezumă, debitorul fiind acela care trebuie sa dovedească lipsa acesteia.
