Drumul de fier transilvănean se modernizează cu pași repezi

O investiție importantă, aceea de modernizare a căilor ferate din Transilvania, reușește să țină vie atenția specialiștilor din domeniu. Lucrările avansează rapid garantând o calitate deosebită și călătorii ca în vestul Europei.

Din cele 4 loturi în execuţie, firmele Astaldi şi FCC, în asociere, se ocupă de 3 dintre acestea, urmând să reabiliteze un total de aproximativ 120 km (41 Lot 2A, 36 Lot 2B, 42 Lot 3) de linie de calea ferată, astfel încât vitexa maximă de circulaţie să poată să crească la 160 km/h. Pe scurt, avem de a face cu un proiect de anvergură europeană.

Lucrări în forță

Conform contractului, șantierul este programat pentru a fi încheiate în anul 2023, iar lucrările merg ca unse în cazurile Lotul 2A şi Lotul 2B. Astfel, în cazul Lotului 2A, se munceşte intens la lucrări de terasamente, poduri şi suprastructură pentru redeschiderile de linie prevăzute pentru acest an (în diferite etape), de la km 614 până la staţia Milova (interval ce cuprinde şi staţiile Ghioroc şi Radna). Lucrările merg foarte bine și în cazul asamblării tablierului metalic a celor 2 poduri peste Mureş şi realizarea infrastucturii în vederea lansării lor, unde se adaugă lucrările de consolidare a malurilor râului Mureş în vederea apărării căii ferate de la efectele inundării. În cazul Lotului 2B, se lucrează în Staţia Săvârşin la suprastructura pentru deschiderea liniilor noi 3 şi 4, în aprilie. Totodată, se lucrează în Staţia Vărădia la suprastructura pentru deschiderea liniilor noi 3 şi 4 în această toamnă. Și aici avansează puternic asamblarea tablierului metalic a celor 2 poduri peste Mureş şi realizarea infrastucturii în vederea lansării lor. Important, s-a finalizat primul portal de intrare (latura spre Simeria) al tunelului şi săparea tunelului este în curs (deja există 20 metri liniari gata executați). Lucrările de terasament şi poduri sunt în curs de execuţie în ritm rapid în vederea începerii lucrărilor de suprastructură, în special în intervalul Săvârşin-Ilteu.

Poduri noi peste Mureș

Așa cum am scris și mai sus, majoritatea lucrărilor sunt concentrate în zonele în care se construiesc podețe, pasaje rutiere și cele trei poduri care vor traversa Râul Mureș. Zilele acestea, majoritatea lucrărilor sunt con­centrate în zonele în care se construiesc podețe, pasaje rutiere și cele trei poduri care vor traversa râul Mureș. De altfel, pe anumite porțiuni au fost montate deja noile șine și traversele necesare. La pasajul rutier care va face legătura cu Cartierul Grigorescu din Deva au fost construiți aproape toți pilonii pe care vor fi așezate grinzile din beton. La fel și în Gara Deva, unde se poate observa că noua infrastructură feroviară a fost realizată în mare parte. Cele mai spectaculoase lucrări se desfășoară în zona podurilor feroviare care vor traversa Râul Mureș. Podurile se vor ridica în apropierea localităților Brănișca, Leșnic și Ilia. Aici, din motive tehnice, proiectul de reabilitare a căii ferate nu a respectat traseul vechii linii. Conform informațiilor CFR Călători, deja la două dintre poduri s-a reușit turnarea primelor culee, urmând să fie realizați pilonii, apoi și suprastructura feroviară. Din datele proiectului, cele trei poduri vor avea o deschidere centrală de 110 metri.

Metru cu metru

Cel mai avansată zonă din punct de vedere al stadiului de execuţie a lucrărilor pe şantierul feroviar dintre Simeria şi km 614, cu peste 34%, este subtronsonul 2b Cap Y Ilteu – Cap Y Bârzava, în lungime de 36,04 km. Pe celelalte trei şantiere feroviare dintre Simeria şi km 614, stadiul de execuţie este următorul: subtronsonul 2a Cap Y Bârzava – km 614 (41,91 km) – 30%, tronsonul 3 Simeria – Gurasada (40,88 km) – 20% şi subtronsonul 2c Gurasada – Cap Y Ilteu (22,34 km) – 15%. Important, Tronsonul 3 Simeria – Gurasada, situat pe Axa prioritară TEN-T 22, este parte integrantă a Coridorului Rin – Dunăre (ramura nordică) – Nurnberg – Praga – Viena – Budapesta – Curtici – Simeria – Braşov – Bucureşti – Constanţa.

Relansarea economiei regionale

Așa cum am mai precizat, contractul vizează modernizarea a 40,88 km de infrastructură şi suprastructură feroviară, lucrări de terasamente şi consolidări, construirea a 17 poduri, 27 de podeţe, patru pasaje superioare, trei pasaje inferioare, lucrări civile în nouă staţii de cale ferată (inclusiv halte comerciale sau puncte de oprire), lucrări de electrificare şi energoalimentare, lucrări de implementare a sistemului de siguranţă a traficului ERTMS (sau ETCS nivel 2+GSM-R). Scopul nu se rezumă la dezvoltarea relaţiilor comerciale cu operatorii de transport, ci își propune și sprijinirea relansării economiei regionale. Valoarea contractului se ridică la 2,63 miliarde de lei, iar banii provin din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat.

Experiență și inovare

Una dintre principalele companii care acționează pentru modernizarea căii ferate din Transilvania este Astaldi Group, una dintre cele mai importante 25 de firme de construcții din Europa. Grupul are mai mult de 95 de ani de experiență internațională și operează într-o gamă largă de sectoare, furnizând proiecte complexe și, totodată, complet integrate.

Dinamica eficienței

Într-o lume în care viteza este noul cuvânt de ordine, Astaldi Group se adresează pieței cu un model de afaceri dinamic și responsabil. Astfel, Astaldi oferă clienților săi o ofertă completă, integrată, condusă de la proiectare la finanțare, dezvoltare, întreținere și operare. Cu abilități și expertiză recunoscute la nivel internațional, Astaldi își dă măsura pentru fiecare segment de lucrare. Această abordare permite Grupului să urmărească niveluri de rentabilitate durabile, prin achiziționarea de contracte atribuite în funcție de o varietate de elemente.

O prezență constantă în universul construcțiilor

Astaldi proiectează, dezvoltă și operează lucrări de infrastructură publică și de construcții civile pe scară largă și are o experiență de neegalat în infrastructura de transport, instalațiile de producere a energiei, în construcții civile și industriale, în proiectare și inginerie și operare și întreținere. Astăzi, Astaldi contribuie la dezvoltarea a 6 macro-zone din lume: Italia, Europa Centrală și Turcia, Magreb (Algeria), America de Nord, America Latină și Orientul Îndepărtat. Grupul monitorizează, de asemenea, oportunități în domenii noi de dezvoltare, precum Panama, Scandinavia și Singapore.

Clasamentul profesioniștilor

Conform celui mai recent clasament international, Astaldi se află pe locul 3 în topul companiilor care construiesc hidrocentrale; pe locul 10 între companiile care se ocupă cu instalațiile de cogenerare de energie; pe locul 11 între firmele care înalță clădiri destinate sănătății publice; locul 13 între constructorii de autostrăzi și locul 15 între constructorii de poduri; locul 18 printre antreprizele ce instalează căi ferate și locul 20 printre companiile care înființează sau refac aeroporturi.

Italia, un partener statornic

Relaţiile economice, sociale şi culturale dintre România şi Italia sunt printre cele mai strânse şi importante pe care ţara noastră le are cu vreun alt stat: peste 1,3 milioane de români muncesc şi lucrează în Italia – cea mai mare comunitate din diaspora şi, totodată, cea mai mare comunitate străină din peninsulă. În plus, 47.547 de companii cu participare italiană sunt înregistrate la Registrul Comerţului, ceea ce face ca Italia să fie al doilea partener comercial al României.

 

Astaldi, în cifre

Venituri: peste trei miliarde de euro

Cifră de afaceri: peste 24 de miliarde de euro

Lucrări: Circa 100 de proiecte, în peste 30 de țări

Angajați: Aproximativ 10.500 de persoane