Dezvoltarea unei companii româneşti în afara graniţelor este un lucru îmbucurător atunci când pe piaţa locală investiţiile nu doar că sunt continuate, dar sunt majorate consistent
În contextul economic dificil din ultimii ani, statele est-europene au început o luptă aprigă pentru atragerea investitorilor străini, prin acordarea de facilităţi fiscale sau ajutoare de stat. Multe companii româneşti şi-au mutat sau şi-au anunţat intenţia de a-şi muta afacerile la vecinii noştri de la sud de Dunăre, având în vedere regimul fiscal mult mai relaxat. Cu toate acestea sunt şi mari companii pe piaţa autohtonă care continuă planurile de extindere pe meleagurile noastre, dar îşi fac simţită prezenţa tot mai mult şi în ţările din jurul Mării Negre. Un exemplu în acest sens este grupul Rompetrol, prezent în 12 state cu diverse activităţi, care şi-a stabilit până în 2020 investiţii de peste 1,5 miliarde de dolari, din care România ar beneficia de 600-700 de milioane de dolari. Dacă vorbim pe termen lung, adică zece ani, KazMunaiGas, acţionarul majoritar al grupului Rompetrol, şi-a luat angajamentul de a realiza investiţii de un miliard de dolari pe piaţa locală, printr-un fond de investiţii care va fi înfiinţat în baza acordului semnat şi aprobat de Guvernul României.
Patru decenii de istorie
„Întreaga structură a companiei a fost construită în jurul activităţilor de upstream (foraj, explorare şi producţie, servicii la sondă, consultanță, servicii de antreprenoriat general). Rompetrol a fost înfiinţată în 1974, ca să exporte know-how-ul românesc în domeniul industriei de petrol şi gaze pe plan internaţional, și are o experienţă de aproape 40 de ani, în peste 25 de ţări de pe patru continente“, ne-au transmis reprezentanţii grupului petrolier. Compania a fost un partener important în proiectele de petrol şi gaze din Orientul Mijlociu. Divizia de foraj şi servicii la sondă a realizat în Irak, din 1974 şi până în prezent, peste 500 de sonde. La acestea se adaugă şi alte 100 de proiecte realizate în Nordul Africii şi Europa (foraje, servicii la sondă, consultanţă etc.), spun reprezentanţii grupului petrolier, atunci când vorbesc despre realizările pe partea de upstream. Acum, Rompetrol are o subsidiară în Libia, cu sediul central la Tripoli, și desfăşoară operaţiuni în cinci zone.
La doar câţiva ani de la revoluţie, compania a fost privatizată prin metoda MEBO (Management Employee Buyouts), însă contextul economic de atunci s-a reflectat imediat în cifra de afaceri care a scăzut, ajungând la doar câteva milioane de dolari. Trebuie menţionat faptul că rafinăria Petromidia nu făcea parte în acea perioadă din Grupul Rompetrol, fiind preluată abia în anul 2001, ulterior achizitiei rafinăriei Vega de la Ploieşti – în 1999.
În 2007, KazMunayGaz, compania petrolieră de stat din Kazahstan, cumpără 75% din grupul Rompetrol, iar în 2009 preia şi restul acţiunilor.
Punctul forte – dezvoltarea
După preluarea celor două rafinării, compania continuă expansiunea cu segmentul de retail. În 2002 sunt deschise subsidiare în Moldova şi Bulgaria, în 2005 în Georgia, fiind achiziţionat totodată Grupul Dyneff din Franţa, în 2006 compania continuă extinderea în Ucraina, iar în 2012 Grupul a deschis o reprezentanţă şi în Turcia.
În prezent, Rompetrol deţine peste 1.100 de puncte de distribuţie, oferind combustibili şi servicii în șapte pieţe europene. Iar planurile nu se opresc aici. Grupul petrolier deţinut de kazahi urmărește să-şi dezvolte reţeaua de benzinării cu încă 350 de staţii, din care 150 doar în România.
O altă activitate care anunță o prezenţă importantă a grupului este tradingul, care asigură distribuţia produselor Rompetrol în Marea Caspică, Marea Mediterană şi Marea Neagră, pe trei continente. Compania şi-a dezvoltat infrastructura necesară atât pe plan local, cât şi în ţările unde are operaţiuni. Un activ util acestui domeniu îl reprezintă preluarea Dyneff, cel mai mare distribuitor independent de produse petroliere din Franţa, cu o experienţă de 40 de ani în importul, distribuţia şi stocarea combustibililor. În 2013, este planificată finalizarea lucrărilor la depozitul operat în comun de companiile Dyneff şi Total, situat în Port la Nouvelle, cu un volum de vânzari estimat la 1,5 milioane mc/an.
Grupul Rompetrol deţine şi operează depozite de materii prime şi carburanţi cu o capacitate totală de 1,1 milioane mc în România, Franţa, Spania, Bulgaria, Georgia, Ucraina.