George Dumitrescu este unul dintre asociații unei firme de construcții din Prahova. În ciuda crizei, compania sa a reușit să rămână pe linia de plutire, ba, la un moment dat, prin 2011, chiar avea șansa să obțină niște contracte care i-ar fi putut dubla cifra de afaceri pentru cel puțin doi ani. „Pentru a face față unui volum crescut de lucrări, aveam nevoie de mai mulți angajați, pe care, desigur, i-am găsit ușor, însă și de utilaje și echipamente suplimentare. Am încercat să le cumpărăm în leasing, am încercat să obținem credit bancar, dar degeaba… Când vedeau cu ce ne ocupăm, ori ne refuzau din prima, ori ne sugerau că va fi un proces dificil și de durată, ori, de cele mai multe ori, ne puneau condiții imposibil de îndeplinit“, povestește el. În cele din urmă, utilajele necesare au fost închiriate, ceea ce a dus la o creștere a costurilor și, în consecință, la o scădere a profitului.
Iar compania lui George Dumitrescu nu este decât una din miile de IMM-uri cărora băncile din România le trântesc anual ușa în nas. Un studiu al Rentrop & Straton arăta că accesul la finanțare reprezenta cea mai presantă problemă pentru întreprinzătorii din România și că mai puțin de 24% din aceștia accesaseră, până la acea dată, bani din exteriorul afacerii. Cei mai mulți dintre ei utilizaseră creditele bancare, fondurile fiind destinate, în general, achiziționării de tehnologie ori finanțării cheltuielilor curente (plata salariilor ori achitarea facturilor de utilități sau de la furnizori).
Potrivit lui Florin Vasilică, partener în cadrul Ernst&Young Romania, lucrurile nu se vor schimba prea mult în următoarea perioadă. „Finanțările pentru companii sunt destul de greu de obținut în actualul climat economic. Sectorul financiar din Europa este încă în refacere, iar impactul asupra firmelor autohtone este mare, deoarece ele se finanțează în special prin sistemul bancar“, explica el în cadrul unei conferințe desfășurate la București. Dependența de bănci este și un motiv pentru care în Europa criza durează mai mult față de America, unde companiile au acces și la alte surse de finanțare.
Condiții absurde
Firmele care caută bani fac parte din două categorii: unele sunt la început de drum sau în plină dezvoltare și au nevoie de fonduri pentru expansiune, în timp ce altele au contractat credite în perioada de boom din a doua jumătate a anilor 2000 și au mizat pe prognoze de creștere care nu au devenit niciodată realitate, iar azi sunt supraîndatorate și încearcă să supraviețuiască.
Cele din a doua categorie sunt, desigur, în cea mai delicată situație, și singura lor șansă este că, cel mai probabil, băncile vor face aproape tot ce le stă în putință pentru a-și recupera banii, așa că vor fi deschise la propuneri viabile de restructurare a creditelor. În procesul de negociere s-a ajuns să fie luate în calcul și lucruri altădată aparent neimportante, cum ar fi calitatea managementului ori a acționarilor, însă totul depinde în cele din urmă de existența unui plan solid și realist de afaceri, care să garanteze revenirea pe plus.
Poate paradoxal, firmele care nu au încă împrumuturi au, cel mai adesea, dificultăți în a obține finanțări bancare sau în a semna contracte de leasing. Surse din sistem evaluează la 25%-30% numărul dosarelor de credit pentru IMM-uri aprobate de bănci, o mare parte fiind pentru companii care au o relație istorică cu instituția financiară. „Și trebuie luat în calcul că multe cereri sunt respinse încă din faza inițială, când ofițerii de credit își dau seama că societatea comercială nu are nicio șansă să îndeplinească măcar o parte din condiții“, spune un bancher bucureștean. De exemplu, are datorii la bugetul de stat:
„Dacă nu-și achită obligațiile la Fisc, care sunt șansele să-și plătească ratele?“
În alte cazuri, banca cere un rulaj minim prin conturile deschise pe numele companiei solicitante. „Specificul afacerii mele făcea ca, deși aveam un rulaj zilnic destul de mare, doar o mică parte din bani treceau efectiv prin bancă. Când am vrut un mic împrumut pentru a extinde o hală, mi s-a cerut să folosesc mai mult conturile societății, activitate din care banca încasa, desigur, comisioane deloc de neglijat. Ceea ce s-a dovedit, până la urmă, inutil, căci după vreo patru luni de procesare, dosarul nu ni s-a aprobat“, povestește un patron din Târgu-Mureș.
Garanțiile materiale solicitate sunt de asemenea o piatră de încercare pentru majoritatea IMM-urilor care aplică pentru un împrumut. „Spun cu toții că firmele mici și mijlocii sunt baza economiei, că ele pot genera creștere și dezvoltare, dar fac prea puțin pentru a ne ajuta. Una din bănci mi-a cerut nici mai mult nici mai puțin decât garanții ipotecare în valoare de 200% din valoarea împrumutului pe care îl ceream, în timp ce alta mi-a spus că îmi acordă banii dacă garantez creditul cu un depozit la termen egal cu 90% din credit. Păi eu, dacă aveam banii ăia, mă mai duceam la bancă?“, spune patronul unei cunoscute companii brașovene din domeniul confecțiilor metalice.
Alți antreprenori critică insti­tuțiile financiare pentru că nu sunt suficient de flexibile. „Mi-ar plăcea, de pildă, ca dobânda să fie stabilită în funcție de riscul prezentat de afacerea finanțată. Eu aș fi dispus să plătesc dublu sau chiar triplu față de media pieței, pentru că sunt sigur că aș obține un profit suficient de mare ca să acopăr aceste costuri“, spune Ștefan Dobra, proprietarul unei mici firme IT din București, care acum e nevoit să-și finanțeze expansiunea prin împrumuturi de scurtă durată, „stresante și umilitoare“, de la rude și prieteni.
„Mai e, desigur, soluția să apelezi la cămătari. Sper să nu ajung niciodată într-o astfel de situație“, zâmbește amar tânărul.
Sprijin și alternative
Cu siguranță că apelul la soluții ilegale de finanțare nu este o soluție. Pentru a-și crește șansele de a obține un împrumut de la bancă, experții le recomandă antreprenorilor să apeleze la fondurile publice de garantare a creditelor (Fondul Național de Grantare a Creditelor pentru IMM-uri – FNGCIMM, Fondul de Garantare a Creditelor și Fondul de Grantare a Creditului Rural). Primul oferă garanții pentru credite pe termen scurt, mediu și lung, scrisori de garanție, linii de credit ori contracte de leasing (plafonul maxim garantat variază între 150.000 și 300.000 de euro, respectiv între 60% și 80% din credit).
În plus, oamenii de afaceri autohtoni ar trebui să-și lărgească orizontul și să încerce să acceseze și alte surse de bani. Există, de exemplu, programe de sprijin pentru IMM-uri care oferă diverse facilități de finanțare (cum ar fi Programul Kogălniceanu, demarat în 2011).
Fondurile de investiții pot fi, la rândul lor, o variantă viabilă de finanțare a dezvoltării unei afaceri. În toamna anului trecut, Cristian Nacu, partener în cadrul Enterprise Investors, dezvăluia în cadrul unui seminar desfășurat în București că fondul pe care îl reprezintă deține câteva sute de milioane de euro disponibile pentru investiții. El a precizat că nu sunt finanțate start-up-uri, nici companii în scădere și nici în faliment. „Compania care vrea să acceseze fonduri private equity trebuie să fie pe creștere, pentru că asta ne aduce nouă profitul pe care îl căutăm. În pus, ar trebui să aibă un produs prin care să se diferențieze pe piață și un management performant“, a declarat Nacu.
Problemă europeană
Doar că fondurile de investiții se lovesc, pe de o parte, de reticența unor antreprenori care nu doresc să cedeze din acțiunile pe care le dețin și nici din controlul exercitat asupra afacerii, și, pe de alta, de faptul că piețele de capital de risc nu sunt încă bine dezvoltate nici în România, nici la nivel continental.
„Fondurile de capital de risc se confruntă cu importante dificultăți în ceea ce privește atragerea de capitaluri din străinătate și desfășurarea de activități transfrontaliere, din cauza diversi­tății regimurilor naționale de reglementare, precum și a barierelor fiscale“, indică un studiu al Comisiei Europene (CE).
De altfel, întreaga problematică a accesului întreprinderilor mici și mijlocii la bani nu este doar românească. „Cele 21 de milioane de IMM-uri din Uniunea Europeană constituie un atu major pentru o creștere durabilă și pentru crearea de locuri de muncă. Dificultatea accesului la finanțare este unul dintre obstacolele principale care împiedică IMM-urile să lanseze noi produse, să își consolideze infrastructurile și să angajeze mai mulți salariați“, se arată în raportul CE.
Potrivit experților de la Bruxelles, „această situație caracterizează atât IMM-urile «cu vechime», cât și pe cele inovatoare, aflate în plină dezvoltare“.
Soluția? Tehnocrații de la Bruxelles au demarat, încă din 2011, o serie de acțiuni menite să faciliteze accesul la bani pentru companiile mici și medii. Însă birocrația și fondurile insuficiente fac ca, cel puțin în România schimbările să fie aproape insesizabile.