Poșta Română este cel mai mare angajator de la noi din țară, și implicit, una dintre cele mai importante companii din economia românească. Pentru ediția de anul acesta a Top 300 Companii, am intrat în contact cu conducerea – ne-au transmis cele mai importante date legate de evoluția Poștei Române în 2020.
În primul rând, reprezentanții ne-au comunicat care sunt aprecierile lor pentru cifra de afaceri cât și pentru profitul pe care o să îl aibă la sfârșitul anului. Conform datelor transmise către redacția Capital, Poșta Română se așteaptă la venituri în valoare de 1,42 de miliarde de lei și un profit de 45 de milioane de lei.
Este una dintre cele mai calculate companii de la noi din țară – conducerea a transmis că bugetul de investiții pentru 2020 este de 52 de milioane de lei, iar anul viitor va urca la 55 de milioane.
Ne-a interesat să aflăm și care este zona în care cel mai mare angajator din România investește – „Compania Națională Poșta Română a cumpărat, în perioada pandemiei, 430 de autovehicule noi pentru a se dezvolta pe sectorul de curierat rapid. Printre investițiile realizate în cursul acestui an se mai numără case de marcat fiscale, laptopuri pentru telemuncă, fiind în procedură de achiziție publică cumpărarea a 15 autoturisme electrice. Urmează investițiile pentru modernizarea a 60 de Oficii Poștale, modernizarea clădirilor de patrimoniu și achiziționarea de multifuncționale. Totodată, vor fi demarate procese de automatizare și digitalizare, toate acestea în vederea îmbunătățirii calității serviciilor oferite de companie” au declarat pentru Capital.
A fost o instituție esențială pentru perioada de locklown, dar și după. A fost printre primele companii de la noi din țară care a avut contact cu criza generată de covid-19 „Poșta Română a fost printre primele instituții din România care a avut tangență cu ceea ce se întâmpla în China. Cu un volum foarte mare de trafic internațional care venea din Asia, reprezentanții companiei au fost nevoiți să implementeze primele măsuri de protecție și siguranță sanitară, atât pentru clienți, cât și pentru angajați, mii de poștași afându-se în linia întâi și interacționând direct cu cetățenii izolați în case”. Serviciile sale au fost esențiale pentru a depăși blocajele sociale cât și logistice date de contextul nefavorabil al pandemiei. Dacă înainte de covid, poștașul era așteptat lună de lună de milioane de români cu nerăbdare, rolul său de la începutul pandemiei până în prezent, s-a simțit și mai important.
Evident că noul context a venit și cu provocări pe măsură „La finalul stării de urgență, compania a înregistrat o diminuare a veniturilor, ca urmare a măsurilor de distanțare socială impuse de autorități, ce au dus la un trafic redus în unitățile poștale și a suspendării traficului poștal internațional pe majoritatea destinațiilor. Una dintre provocările Poștei Române din această perioadă a fost asigurarea celor peste 24.000 de angajați și 5.500 de subunități poștale a continuității aprovizionării cu echipamente de protecție, astfel încât salariații să aibă, în permanență, măști, mănuși și soluții dezinfectante, ceea ce a presupus și cheltuială considerabilă. Managementul companiei a făcut tot posibilul ca echipa Poștei Române să beneficieze de echipamente de protecție pe toaăt durata stărilor de urgență și de alertă, iar clienții să se simtă în siguranță când petrec pragul subunităților poștale sau când interacționează cu salariații poștali”.
Însă managementul a găsit soluțiile necesare pentru a se adapta „S-au format grupuri de lucru pentru a identifica și proiecta noi linii de business conform noilor condiții din piață. Obiectivul principal al reprezentanților companiei a fost asigurarea condițiilor de siguranță sanitară, iar măsurile adoptate de management au fost menite să preîntâmpine răspândirea virusului, dar și să asigure continuitatea activității, stabilitatea economică și dezvoltarea viitoare, în condițiile în care multe companii s-au văzut nevoite să își oprească activitatea”. Astfel, au găsit noi modalități de a livra coletele, dar și de a-și desfășura activitatea „O provocare pe care Poșta Română a avut-o de depășit a fost dată de deciziile companiilor aeriene de a suspenda zborurile, oprindu-se temporar, traficul poștal internațional pe mai multe rute. Livrarea coletelor și a corespondenței pe mai multe destinații a fost blocată. Reprezentanții companiei au găsit însă alternativa. Au lansat curse rutiere astfel încât corespondența blocată pe căile aeriene să ajungă la destinație pe cale terestră, folosind camioane si autoutilitare proprii, pe rute ca: Bulgaria, Serbia, Ungaria sau Chișinău. De la începutul lunii august, Poșta Română a inaugurat o nouă cursă poștală auto: București – Timișoara – Frankfurt și retur. Aceasta asigura schimbul de trimiteri poștale cu origine Germania și destinație România.”
Poșta Română este operatorul național în domeniul serviciilor poștale și furnizorul unic de srviciu universal în orice punct de pe teritoriul României. Se află în propietatea statului român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în proporție de 93,52% și Fondul Proprietatea 6,48%. Mai multe informații despre Poșta Română cât și despre cele mai mari companii de la noi din țară găsiți în Top 300 Companii 2020 realizat de Capital, ACUM, la punctele de difuzare a presei și online pe www.agoramag.ro