Ajutor neașteptat la DSP Iași. Antibiotice a mobilizat zeci de voluntari, având în vedere situația dificilă din spitale în contextul pandemiei de coronavirus. Potrivit ultimelor informații, voluntarii se vor ocupa de transportul medicilor de familie, dar și a echipelor DSP.
Compania Antibiotice a răspuns prompt apelului adresat săptămâna trecută de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași, de a pune la dispoziție conducători auto voluntari cât și autoturisme care să ajute la deplasarea echipelor medicale ale DSP în teren, în vederea recoltării de probe de la persoanele suspecte de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Acest apel vine în contextul creșterii semnificative a numărului de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la nivel național și județean.
Astfel, până la sfârșitul lunii octombrie, alături de voluntari de la alte instituții, angajații Antibiotice, cu mașini de serviciu sau chiar personale, prin rotație, vor contribui la asigurarea transportul echipelor DSP la domiciliul persoanelor suspecte de infectare, fiecare dintre ei asigurând testarea în medie a 30 persoane pe zi.
“Întrucât și eu am fost infectat cu acest virus, știu ce stres presupune să aștepți efectuarea testului și rezultatul acestuia și de aceea am considerat că este important ca personalul medical să ajungă cât mai repede la domiciliul celor care solicită testarea. Iar eu cu asta am contribuit. Totodată, motivația mea de a mă implica în această acțiune a fost și faptul că cei de la DSP pot descoperi încă din fașă pe cei infectați și prin izolarea acestora, reducem cât mai mult numărul infectărilor”, a declarat primul voluntar al acestei campanii, Bogdan Diaconu, specialist achiziții Antibiotice.
Antibiotice Iași oferă ajutor medicilor de familie
Totodată, voluntarii Antibiotice s-au implicat și în transportul către medicii de familie din municipiul și județul Iași, a serurilor cu vaccin împotriva COVID-19.
“Prin natura job-lui meu cunosc foarte bine situația dramatică din spitale și cât de împovărate sunt autoritățile, iar când am aflat de solicitarea DSP-lui am vrut să-mi ofer sprijinul. Într-o singură zi am asigurat transportul către localități îndepărtate ale județului Iași, precum Miroslava – Voinești – Țibănești – Țibana – Tansa, dar și către cabinete medicale din municipiul Iași. În jur de 50 medici au primit sticluțele salvatoare, transportate în condiții optime. Astfel, orice persoană, chiar și din colțuri îndepărtate ale județului, poate avea acces imediat la vaccin, numai să își dorească. Vaccinul salvează vieți!”, a relatat Alina Miron, product manager Antibiotice.
În urma unei comunicări interne susținute de companie s-au înscris până acum 11 angajați ai Antibiotice, care și-au arătat disponibilitatea de a ajuta în acest fel autoritățile copleșite în această perioadă de numărul mare de solicitări (o medie de 600 de cazuri pe zi) și, implicit, de a contribui la depistarea precoce a persoanelor infectate dar și la imunizarea persoanelor doritoare.
Compania a luat toate măsurile de siguranță necesare prevenirii riscurilor sanitare pe care această acțiune le implică, punând la dispoziția voluntarilor echipament de protecție adecvat (combinezoane, măști, mănuși, dezinfectant) și asigurând dezinfectarea cu regularitate a autoturismelor.