Vineri, 25 februarie, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Cancelaria Prim-Ministrului Nicolae Ciucă au avut o întâlnire specială pentru coordonarea integrată a acțiunilor derulate de instituțiile locale, alături de societatea civilă și organizațiile internaționale pentru asigurarea asistenței umanitare ideale pentru refugiații de război din Ucraina. Întrunirea respectivă a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

A fost înființat un grup de lucru pentru coordonarea activităților de asistență umanitară pentru migranții ucraineni ajunși în România: produse alimentare sau alte bunuri materiale necesare de subzistență, precum și servicii de sprijin.

Grup de lucru a fost înființat la nivel central, dar au fost create și alte celule de lucru la nivel teritorial, mai exact în regiunile aflate în apropierea punctelor strategice aflate în nordul și nord-estul României. Acestea vor colabora pentru a aloca eficient și rapid resursele necesare donate sau aflate în rezervele statului refugiaților de război ajunși în țara noastră.

Toate punctele de sprijin teritoriale vor evalua nevoile oamenilor și vor menține o comunicare constantă cu grupul de lucru realizat la nivel central, însărcinat cu responsabilitatea de a coordona întreaga activitate, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Reamintim că, potrivit ultimelor informații transmise de Lucian Bode, doar în 24 de ore, 10.624 de ucrainieni au intrat în România.

Peste zece mii de ucraineni au intrat în România în 24 de ore

Momentan, doar 11 au solicitat azil în România, a adaugat ministrul, care subliniază faptul că țara noastră este pregătită să gestioneze un flux mare de tranzit la frontieră.

Totodată, el a spus că au fost adoptate toate măsurile necesare pentru întărirea controlului, dar și supravegherea sporită a frontierei naționale. Toate punctele de trecere sunt mobilizare, iar România este pregătită, luând inclusiv măsuri pentru prevenirea și contracararea faptelor „care aduc atingere ordinii publice și siguranței cetățenilor”.

„Au fost adoptate măsurile necesare pentru întărirea controlului și supravegherea sporită a frontierei României. Punctele de trecere a frontierei sunt mobilizate la maxim și suntem pregătiți să suplimentăm și personalul dacă este necesar.

Au fost intensificate măsurile de control la frontieră, s-au suplimentat turele de serviciu în zonele de responsabilitate și s-a întărit cooperarea cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu în vederea unui schimb operativ de date și informații. Am luat măsuri pentru prevenirea și contracararea faptelor care aduc atingere ordinii publice și siguranței cetățenilor”, a spus Lucian Bode.

Val de sosiri la frontierele României

Referitor la numărul persoanelor care deja au ajuns în România, punctele de trecere a frontierei naționale au fost tranzitate de 111.817 oameni, din care 58.268 a fost pe sensul de intrare. Totodată, la frontiera cu Ucraina, numărul total de persoane care au tranzitat cele șase puncte de trecere a frontierei a fost de 12.220. Dintre acestea 10.624 pe sensul de intrare în țară, adaugă ministrul.

„10.624 comparați cu 4.041 cât s-a înregistrat înainte de izbucnirea conflictului. Din cei 10.624 de cetățeni ucrainieni care au intrat în România în 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei cu vecinii noștri, în special cu Bulgaria, respectiv Ungaria, au părăsit România 3.660 de persoane. În consecință, pe teritoriul României, în ultimele 24 de ore au rămas 6.964 de persoane”, a mai spus Bode.

Cele 11 persoane care au solicitat azil în România se află în acest moment în cele 6 centre de azil, a mai spus Bode. În ceea ce privește locurile disponibile, ministrul anunță că în centre de azil, România are aproximativ 1.100 de locuri disponibile, gradul de ocupare fiind în acest moment de 50%.