Delegația Dubai Chambers a fost coordonata de H.E. Mohammad Alkassim– Director pentru Atragerea de Investiții și Director Regional Interimar pentru Europa și America si H.E Abdulla Baqer- Director Regional pentru CSI, Orientul Mijlociu și Europa de Est; precum și Dl.Cosmin Cristal– Manager de Investiții la Departamentul de Atragere. Această inițiativă integrată în strategia de Expansiune Globală, care vizează consolidarea poziției Dubaiului ca HUB Global de afaceri, facilitează accesul companiilor la piețe internaționale prin intermediul unei rețele extinse în peste 50 de țări.
Dubai este locul unde orice antreprenor român de succes ar trebui să fie
Un număr de 20 de companii românești de succes cu o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro, au participat la acest eveniment, având ocazia să descopere cum își pot dezvolta afacerile de succes în UAE, cum pot investi și cum pot participa la licitații, inclusiv la proiecte majore precum viitorul aeroport Al Maktoum International Airport, care va fi de trei ori mai mare decât actualul aeroport din Dubai.
Un aspect remarcabil este faptul că, 50% dintre companiile implicate în acest proiect vor fi internaționale, oferind o oportunitate extraordinară de colaborare. Printre companiile din România care au participat la Roadshow, s-au numărat:
- Teilor Mr. Florin Enache (CEO) Sector: Jewelry;
- Electroprecizia Adi secelean (CEO) Sector: Chemicals;
- Cris-Tim Mr. Radu Timis (CEO) Sector: F&B;
- Transavia Mr. Daniel Opris (CEO) Sector: Meat (poultry) producers;
- Teraplast, Mr. Alexandru Stanean (CEO) Sector: Construction, Instalations;
- Impetum Group Mr. Andrei Cionca (Founder) Mrs. Andreea Anghelof (CEO) Sector: Private Equity Investment Fund CIS Gaz;
- Mr. Sebastian Calugar (Founder/General Manager) Sector: Oil & Gas infrastructure.
Emiratele Arabe Unite oferă companiilor românești o platformă strategică de acces
„Acest prim roadshow organizat în România după 20 de ani, a fost un real succes și vreau sa le multumesc pe această cale tuturor celor implicați. Ne bucurăm să vedem un interes atât de mare din partea companiilor românești, care doresc să exploreze și să investească în Emiratele Arabe Unite. Avem deja companii pe lista de așteptare pentru următoarea vizită, și sunt convinsă că România va juca un rol foarte important în următorii ani în ceea ce privește investițiile în Emiratele Arabe Unite.
În ultimul an, evoluția relațiilor economice dintre România și Emiratele Arabe Unite au înregistrat o evoluție pozitivă remarcabilă, cu un volum al schimburilor comerciale care a cunoscut o creștere de 15%. Această tendință ascendentă reflectă un potențial substanțial pentru colaborarea bilaterală, în condițiile în care Emiratele Arabe Unite oferă companiilor românești o platformă strategică de acces către piețele emergente din Asia și Africa.
Investițiile în Dubai vin cu multiple avantaje comparativ cu alte regiuni ale lumii. Guvernul oferă suport semnificativ companiilor care decid să investească, inclusiv taxe reduse și asistență logistică. Dubai este un hub global pentru comerț și investiții, un spațiu multicultural dezvoltat, recunoscut atât în zona prosperă de business, cât și pentru calitatea superioară a vieții, securitatea, infrastructura avansată, educația de înaltă calitate și transportul eficient.
Planul strategic de expasiune globală al Guvernului din Dubai pentru următorii 10 ani include obiective ambițioase, de la dublarea dimensiunii economice a Dubaiului, la consolidarea poziției acestuia printre primele trei orașe de top din lume și creșterea investițiilor private și a creșterii valorii locale de bunuri și servicii.
Parteneriatul meu cu Dubai Chambers este un pilon esențial care oferă antreprenorilor români oportunitatea de a participa la o rețea de networking puternică, cu oameni de afaceri influenți și membri ai structurilor guvernamentale.
Comunicarea mea personală, partajarea experienței și construirea de conexiuni de afaceri la nivel înalt, le vor deschide noi orizonturi de business și le vor permite să înțeleagă perspectivele dezvoltarii unei afaceri la nivel internațional în aceste timpuri provocatoare”, a declarat Genoveva Turcu, Președinte al Consiliului Româno-Dubai de Afaceri din cadrul Dubai Chambers.
Evenimentul a demonstrat angajamentul Camerelor de Comerț
Primul Roadshow din România organizat de Consiliul Româno-Dubai de Afaceri în colaborare cu Camera de Comerț din Dubai, a deschis noi orizonturi pentru companiile românești, facilitând accesul la oportunități comerciale și investiționale în Dubai.
Evenimentul a demonstrat angajamentul Camerelor de Comerț din Dubai de a încuraja colaborarea internațională și de a sprijini dezvoltarea economică globală.
Mai multe informații despre inițiative și colaborări pe www.genoveva-turcu.com și www.dubaichambers.com.