Emiratele Arabe au anunțat săptămâna aceasta cifrele imobiliare de anul trecut, care sunt pur și simplu spectaculoase: după ani de criză, Dubai a înregistrat tranzacții de 132 miliarde de euro în 2022, efectuate parțial de cetățeni ruși care încercau să ocolească sancțiunile occidentale.
După un nivel record în 2008 din cauza speculațiilor, a urmat un blocaj brusc din cauza crizei de lichidități. Afacerile au fost însă relansate de invazia Rusiei în Ucraina, iar milionarii ruşi s-au văzut amenințați de sancțiunile internaționale.
Rușii au cumpărat în principal proprietăți in zonele cele mai populare ale bogatului emirat din Golf, unde proprietățile imobiliare, un sector cheie cu turism și finanțe, au continuat să sufere de creșteri si descreșteri, afectate de exemplu de criza severă din 2009 sau pandemia de COVID-19.
Spre surprinderea turiștilor, aceste cartiere au devenit, practic, rusești: magazine, școli în limba rusă, tot ceea ce face viață unei comunități unde se trăiește așa cum se trăia până în 2022 în Rusia.
După ancheta prezentată de LCI, peste 4000 de milionari ruși s-au instalat la Dubai anul trecut ! « Rușii au fost cei mai mari cumpărători internaționali de bunuri în Dubai anul trecut », a raportat agenția Bloomberg luni, citând BetterhHomes, un broker imobiliar major cu sediul în emirat.
„Tranzacțiile imobiliare anuale din Dubai au depășit pentru prima dată pragul de jumătate de trilion de dirham”, a declarat Departamentul de comunicații al Guvernului din Dubai, unul dintre cele șapte emirate care alcătuiesc Emiratele Arabe Unite. Valoarea „record” a acestor tranzacții s-a ridicat la 528 miliarde dirhami în 2022, o creștere de 76,5% față de anul precedent, a precizat el într-un comunicat.
O treime din economia Dubaiului
Sectorul imobiliar reprezintă aproximativ o treime din economia Dubaiului și a crescut constant de la relaxarea restricțiilor de sănătate legate de pandemie, constată Le Figaro.
„Sectorul imobiliar din Dubai și-a demonstrat capacitatea de a-și menține creșterea rapidă și de a-și consolida atractivitatea”, susține Sultan Butti bin Mejren, șeful agenției terestre a emiratului.
Dar sectorul și-a demonstrat în mod regulat slăbiciunile în trecut. Cu clădiri peste tot care abundă în oraș ca și în deșert, Dubai a atras cu siguranță mulți investitori din întreaga lume după ce a permis străinilor să dețină proprietăți în 2002.
Prețurile au atins un nivel record în 2008 din cauza speculațiilor, dar au scăzut brusc după criza de lichiditate care a însoțit criza financiară din 2009, determinând sectorul să piardă jumătate din valoarea sa. De atunci, a fluctuat între creșteri și încetiniri în fața ofertei abundente, conform analizei furnizate de Figaro.