Avem un motiv de mândrie: graţie unui efort colectiv, IAA România, organizaţia reprezentativă a industriei publicitare locale, a fost desemnată cea mai bună filială a IAA din lume.

La începutul acestei luni, filiala din România a International Advertising Association (IAA) Worldwide, organizaţie transnaţională care reuneşte agenţii de publicitate, de media, instituţii de presă, clienţi de advertising şi profesionişti ai domeniului comunicării, a primit cea mai înaltă distincţie acordată în această industrie la nivel mondial: Golden Tulip (Laleaua de Aur), un premiu de excelenţă acordat pentru merite deosebite în promovarea obiectivelor asociaţiei. Totodată, Felix Tătaru, preşedintele în exerciţiu al IAA România şi managing partner al agenţiei GMP, a fost desemnat vicepreşedinte responsabil cu comunicarea al IAA Worldwide; este cea mai înaltă poziţie deţinută până acum de un român în cadrul unei astfel de organizaţii. Ţara noastră are în premieră un membru în board-ul internaţional al IAA. Iar site-ul filialei din România, www.iaa.ro, a câştigat premiul categoriei Best Practice (Cele mai bune practici).

„Dacă ne gândim la unde ne situăm acum, înseamnă că ne-am depăşit cu mult condiţia“, spune Felix Tătaru. „Suntem o piaţă de publicitate de 500 de milioane de euro, la o populaţie de 22 de milioane de locuitori. Ungaria are o populaţie de două ori mai puţin numeroasă şi o cifră de afaceri aproape dublă.“

Rezultatele celor două succese ale IAA România vor fi simţite pe termen lung: în afară de beneficiile evidente de imagine (la Congresul Mondial al IAA de la Washington, unde i-a fost decernat premiul delegaţiei noastre, au fost prezenţi mulţi jucători de calibru din industrie), organizaţia din ţara noastră va avea acces, afirmă Tătaru, „la know-how, la oameni de calibru, influenţi în industria globală a publicităţii“.

IAA România a fost recunoscută mai ales pentru activitatea sa. Organizaţia s-a implicat în mai multe proiecte, dintre care cel mai amplu a fost summit-ul mondial al IAA, desfăşurat anul trecut la Palatul Parlamentului. „S-ar putea să mai fie încă un summit la anul, să vedem unde; e posibil să fie în Deltă“, afirmă Tătaru. Au existat mai multe argumente care au contat în adjudecarea premiului: înfiinţarea IAA School of Marketing & Communications, prima şcoală intensivă din România destinată profesioniştilor marketingului şi comunicării, organizarea premiilor EFFIE din România, iniţiativa de reglementare a publicităţii outdoor, proiect la care IAA România va oferi autorităţilor locale un punct de vedere cu rol consultativ, creşterea explozivă a numărului de membri ai organizaţiei – de la 50-60, acum doi ani, la aproximativ 150, în prezent şi, apreciază Tătaru, în jur de 200 peste circa un an („vom fi printre cele mai numeroase filiale din lume“, afirmă acesta).

O campanie globală „made in Romania“?

În ceea ce priveşte funcţia de vicepreşedinte al IAA Worldwide, Tătaru afirmă că se va ocupa de comunicarea externă şi de cea internă a IAA, precum şi de site-ul internaţional al asociaţiei. „Comunicarea internă îmi va lua cel mai puţin timp, pentru că ea funcţionează deja; ce merge mai greu sunt site-ul şi comunicarea externă. Ultima campanie făcută de IAA la nivel global, „Freedom to Choose“, cred că a avut loc prin 2000. Obiectivul pe care mi l-am asumat este ca în următorii doi ani să facem o campanie globală pentru ceea ce înseamnă comunicare în ziua de azi, nu ştiu dacă neapărat pentru IAA. La începutul lunii iulie vom avea o întâlnire de board în care vom stabili brief-ul. Am ambiţia ca această campanie să fie făcută în România“.

IAA: cifre, date, personaje

99-12716-18_eaa_compania_16.jpgISTORIC
IAA Worldwide a fost înfiinţată în 1938. Este cea mai mare organizaţie a industriei comunicării din lume, cu 61 de filiale şi peste 5.000 de membri în 95 de ţări. Printre membrii IAA se mai numără 105 mari companii şi circa 1.000 de tineri profesionişti ai comunicării, grupaţi în 18 asociaţii din tot atâtea ţări.

PREZENŢA ÎN ROMÂNIA
IAA România a apărut în 1993. Are în prezent circa 150 de membri, agenţii de publicitate, de media, regii de vânzări, agenţii de branding, PR, marketing direct, outdoor, de publicitate web, companii de cercetare de piaţă, organizaţii (ca BRAT), editori de presă, televiziuni şi mari advertiseri. FC Dinamo este de asemenea membru!

CONDUCEREA
Felix Tătaru, managing partner al agenţiei GMP, în vârstă de 34 de ani, este actualul preşedinte al IAA România. Tătaru îi succede în această poziţie lui Mihai Ghyka, fostul director general al InBev România. Directorul executiv (şi cel care se ocupă de funcţionarea curentă a organizaţiei, fiind angajat al IAA) este Victor Dobre.