Sergiu a vorbit despre actuala strategie a companiei, care se axează în principal pe producție. Din acest motiv, se dorește atragerea de noi talente ce ar putea opera locațiile Dulcinella sau ar putea deschide francize. Business-ul s-a făcut remarcat pe piață prin produsele sale unice, 90% dintre acestea fiind realizate după rețete proprii.
Experiență în afaceri
Sergiu Diaconu se află la conducerea grupului de aproape doi ani. Acesta are o experiență impresionantă în materie de business. Sergiu este fost militar și absolvent al Facultății de Management. La 23 de ani, acesta și-a început parcursul în lumea afacerilor. Prima companie pe care a condus-o s-a axat pe modeling. S-a făcut rapid remarcat, lucru care l-a dus la obținerea unui job mult mai bine plătit în cadrul unei agenții de publicitate. După trei ani și jumătate, acesta a reușit să-și deschidă propria agenție în acest sector, care a atins performanța de a deveni lider de piață după primele nouă luni. După cinci ani de zile, acesta a vândut afacerea.
„Am avut foarte multe business-uri de-a lungul carierei mele pe care le-am creat cu scopul de a le vinde. Business-ul este un produs, iar dacă vrei să fii cu adevărat bogat, poți deveni doar vânzând afaceri, nu gestionându-le în fiecare zi. Un antreprenor cu experiență înțelege că nu dividentele sunt importante, ci capitalizarea business-ului”, a precizat Sergiu. Acesta este și fondatorul celei mai mari fundații de caritate din Republica Moldova, care a adunat donații de peste 14 milioane de euro, bani îndreptați către tratarea cancerului la copii.
Ulterior, Sergiu a intrat în sfera de fitness și a devenit partenerul celei mai mari rețele din Republica Moldova, cu 18 cluburi la Chișinău și 50.000 de clienți activi lunar, business pe care l-a vândut după patru ani.
Mentor de business

Prin experiența pe care a acumulat-o, Sergiu putea acum să ofere sfaturi prețioase antreprenorilor. Din acest motiv, a ajuns în sfera mentoratului, lucru care i-a deschis oportunitatea și către business-ul pe care îl conduce în prezent: Dulcinella.
„Eu am mentorat peste 1.000 de antreprenori. Am fost invitat ca speaker la mai multe evenimente. Am avut un turneu, am fost în Irlanda, Madrid, Marea Britanie și Germania. La evenimentul din Londra, au fost și 4 milionari prezenți acolo. Eu nu-i cunoșteam, pentru mine erau ca toți ceilalți. Mi-a plăcut la ei că au stat în primul rând. Discursul meu a durat opt ore, timp în care ei notau. Au bani cei care învață permanent, nu cei care stau în spate neinteresați. După eveniment, au venit la mine și m-au invitat la o discuție.
Mi-au spus că au cumpărat o afacere în România și m-au întrebat dacă mi-ar fi de interes să mă alături fondului de investiții și să dezvolte acest proiect. Au fost interesați de ce spuneam acolo. Abordarea mea este mai contraintuitivă, nu este una tradițională când vorbim de business. Eu mă bazez pe ideea că, pentru a construi ceva nou, trebuie să distrugi ceva vechi. Este una dintre căile pe care le-am urmat inclusiv în business-ul Dulcinella”, a precizat antreprenorul.
Apariția Dulcinella în România
Dulcinella România își are rădăcinile în Republica Moldova, dar a fost cumpărată de un fond de investiții din Marea Britanie.
„Dulcinella a derivat dintr-un alt business care era jucător dominant pe piața de retail din Republica Moldova. Proprietarul și-a vândut cota și a deschis Dulcinella, care a intrat pe piața din România în urmă cu cinci ani. Doar Dulcinella România a fost achiziționată de fondul de investiții, în spatele căruia se află un basarabean și un român”, a explicat invitatul.

De la venirea lui Sergiu în echipă, business-ul a trecut prin schimbări importante. Acesta a aplicat un nou tip de strategie, care în prezent a dus Dulcinella pe drumul spre succes.
„În momentul în care am luat afacerea, ea avea deja o rețea foarte mare de 34 de locații în toată țara. Din acest total, 14 locații le-am închis în primul an pentru că nu erau performante, în special cele din orașele mici. În prezent, am rămas cu 20, dintre care 18 locații proprii și două în franciză la Brașov. Avem în prezent 128 de angajați”, spune Sergiu.
Franciză și operare
Din noiembrie 2024, antreprenorii interesați pot alege să managerieze o locație Dulcinella. „Noi avem 2 tipuri de parteneriate pe care lansăm pe piață: franciză și operare. În primul rând, oferim în operare locațiile proprii, deja amenajate și mature. Sunt locații gestionate de noi care au ajuns la profitabilitate. Conform strategiei căreia i-am pus bazele acum doi ani, a venit momentul în care lucrăm pentru ca noi să nu mai operăm nicio locație. Noi suntem producători, vrem să producem mai mult. Sunt mulți oameni talentați care au skill-uri de management, care știu să conducă un business către succes, dar nu au bani proprii să investească. Asta este partea de operare. Normal că trece printr-un interviu pentru a vedea dacă valorile lui coincid cu ale noastre. Apoi, se oferă locația, ceea ce înseamnă că el nu are nevoie de investiție inițială, care este de minim 120.000 de euro, în funcție de spațiu.
Nu plătește taxă de franciză, el doar achită o garanție de 15.000 de euro, fiindcă primește un punct de lucru dotat cu tot ce are nevoie. Noi, pe contractul de operare, acceptăm anumiți indicatori, inclusiv de performanță. Cel care operează locația câștigă X% din totalul vânzărilor, sumă care la final de lună se transferă pe firma lui. Dar, preia pe firma lui și chiria, forța de muncă, etc, pe care trebuie să le plătească din această sumă care îi revine. De ce mai avem nevoie de operatori și franciză? Pentru că astfel noi ne creăm o piață alternativă proprie. Firesc, toți operatorii au obligația să cumpere produse doar de la mine”, a explicat Sergiu Diaconu.
Condiții pentru deschiderea francizei
Dulcinella le oferă posibilitatea oamenilor interesați de a deschide și o franciză, brandul având deja două locații de acest fel la Brașov.
„O franciză este business-ul tău 100%. Tu ești proprietarul companiei, tu faci toate încasările, angajați sunt ai tăi, chiria este a ta. Tu doar preiei de la mine produsul și know-how, eu doar te ghidez pe tine în business-ul tău. Taxa de franciză este de 10.000 de euro la semnarea contractului, după care avem redevența lunară de 5%”, a precizat CEO-ul Dulcinella Group.

Potrivit strategiei actuale a Dulcinella, pentru a deschide o franciză nu ai nevoie de un spațiu foarte mare, iar procesul de punere în funcțiune a locației poate fi destul de rapid.
„O locație poate fi deschisă într-un timp de 2-4 luni de zile, în funcție starea în care este spațiul. Suprafață perfectă pentru noi este până în 70 m, nu mai mare. Asta a fost una dintre problemele din locațiile noastre precedente care au fost închise. Erau locații foarte mari de 100-120 de metri și vindeau inclusiv alcool, vin, rachiu, coniac, bomboane Bucuria, tot ce se aducea din Republica Moldova, ceea ce a fost foarte ok fiind strategia de promovare a spiritului basarabean. Strategia noastră actuală nu ține de distanțarea de spiritul basarabean, pentru că se reflectă în produsele noastre. Dar, am scos foarte multe produse ale terților. Am scos alcoolul din magazinele noastre, fiindcă am făcut analize și am văzut că în magazine intră părinți cu copii preponderent”, spune reprezentantul Dulcinella.
Produse unice pe piață

Posibilitatea de a dezvolta o franciză Dulcinella poate fi o afacere bună pentru orice antreprenor cu experiență. Motivul principal din spatele acestui lucru este faptul că acest brand vine pe piață cu produse unice.
„Sunt foarte multe francize, dar dacă ești un antreprenor care înțelege importanța delimitării pieței tale sau distanțarea de concurență printr-un produs unic, printr-un proces unic sau printr-o poziționare unică, atunci trebuie să vii cu siguranță la cineva care produce ceva ce nu vezi altundeva pe piață. În proporție de 90 %, produsele noastre sunt realizate doar de noi, nu le găsești în altă parte. Un avantaj competitiv al Dulcinella este faptul că viteza cu care dezvoltăm noi produse nu o are nimeni. Este una să ai un produs, este alta să te adaptezi rapid la tendințele pieței”, a spus Sergiu Diaconu.
Produsele Dulcinella ajung și în afara țării. În prezent, compania exportă în Marea Britanie, Bulgaria și Spania. Totuși, scopul business-ului este de a se axa pe piața din România, care potrivit CEO-ului, are un potențial enorm de desfacere.