Duma de Stat rusă (camera inferioară a parlamentului federal) a adoptat marţi, în primă lectură, un proiect de lege destinat să permită închiderea în Rusia, printr-o simplă decizie a parchetului, a acelor media străine care sunt acuzate de difuzarea unor informaţii considerate de autorităţile din Rusia drept mincinoase despre conflictul în Ucraina.

Control total asupra presei din Rusia

Duma a indicat că aceste media ar putea fi interzise ‘în cazul difuzării unor informaţii vizând discreditarea forţelor armate ruse sau legate de introducerea de sancţiuni ‘ împotriva Rusiei.

Potrivit acestui proiect de lege, procurorul general sau adjuncţii săi vor avea dreptul de a retrage licenţa de difuzare a unei media dacă aceasta publică informaţii ce vor fi considerate ‘ilegale’ sau ‘periculoase’.

Acreditările jurnaliştilor care lucrează pentru media străine ar putea fi de asemenea anulate, potrivit acestui text care urmează să fie adoptat în a doua şi a treia lectură de Dumă şi într-o lectură finală de Consiliul Federaţiei (camera superioară), relatează AFP.

Într-un comunicat, Duma adaugă că proiectul respectiv de lege permite de asemenea ‘închiderea sau limitarea activităţilor media în Rusia dacă autorităţile din ţara de origine a acestei mass-media comit acte neprietenoase faţă de media ruse în străinătate’.

Media de stat din Rusia, interdicție în mai multe țări

La începutul lunii martie, autorităţile ruse au adoptat două legi ce reprimă faptul de a ‘discredita’ forţele armate ruse şi difuzarea de ‘informaţii mincinoase’ despre acestea, două delicte pasibile de pedepse grele cu închisoarea.

De la începerea războiului Kremlinului în Ucraina, media de stat ruse RT şi Sputnik au primit interdicţii de difuzare în Canada, Marea Britanie şi Uniunea Europeană, ceea ce sporeşte riscul de represalii împotriva redacţiilor din aceste ţări care lucrează în Rusia.

La 18 mai, Rusia a închis biroul din Moscova al radioteleviziunii canadiene CBC, în replică la interdicţia difuzării RT în Canada.

Săptămâna trecută, Comitetul pentru protecţia jurnaliştilor, o organizaţie neguvernamentală cu sediul în SUA, a invitat autorităţile ruse să se renunţe la acest proiect de lege, apreciind că textul va ‘facilita interzicerea arbitrară a mass-media şi va duce la o creştere a numărului de jurnalişti urmăriţi pentru difuzarea de informaţii ‘.