O piață sau un sector economic merge bine în momentul în care atrage noi investitori, noi companii care doresc să profite de creșterea respectivă. România anului 2012 stă foarte prost la acest capitol, semn că economia nu funcționează bine deloc, iar investitorii nu văd oportunități.
Una dintre piețele care atrage totuși noi companii este cea a schimburilor valutare (forex), care ia, încet, avânt și la noi. Sigur, problema, cea creată de mirajul banilor „ușori“ și al câștigurilor peste noapte, rămâne, însă este una de educație a micilor investitori atrași. Iar dacă operațiunile sunt tratate cu responsabilitate (adică forme legale, apartenență la fonduri de garantare, autorizare din partea autorităților pieței etc.), inclusiv piața forex devine o bursă „normală“, la fel ca cea spot, cum este BVB sau Sibex.
Noble Securities România este ultima casă de brokeraj intrată pe piața forex autohtonă. Compania face parte din grupul polonez Gettin Noble și Gettin Holding, cu activități în cinci țări est-europene și un profit net consolidat de 480 milioane euro în 2011. În România, activitatea va începe cu piața forex, însă va extinde oferta de produse de anul viitor, inclusiv pe piața spot de la București.
Brokeri la BVB de anul viitor
„România are un potențial mult mai mare decât țările din regiune“, spune Victor Safta, directorul Noble Securities România. „Piața de capital de la noi este mică, dar creșterea este spectaculoasă, mai ales în ultimii doi ani, cu un avans de aproximativ 100% pe an, în timp ce Polonia stagnează“, adaugă acesta. Fostul șef al X-Trade Brokers România spune că Noble Securities își propune să devină lider de piață în cel mult trei ani, perioadă pentru care are la dispoziție cinci milioane de euro pentru investiții.
Pe piața forex din țara noastră activează circa 10.000 de investitori, dintre care noble Securities vrea să atragă 300 până la sfârșitul acestui an. „Lansăm în România, într-o primă etapă, platforma Noble Markets, care permite tranzacționarea directă online a circa 200 de instrumente financiare – contractele pentru diferență (CDF) pe piața forex, mărfuri, acțiuni internaționale și indici bursieri“, spune Safta, care adaugă că succesul companiei se va baza, ca și în Polonia, pe oferte de servicii integrate, nu doar investiții financiare, ci și servicii bancare, asigurări, leasing etc. „Oricare dintre companiile grupului are șanse de lansare în România“, mai spune Victor Safta.
Noi intermediari pe piața tranzacțiilor forex
21 iulie 2012, 23:19
Ultima modificare în 22 iulie 2012, 02:19
Piața de intermediere a tranzacțiilor cu instrumente financiare atrage în continuare investitori după dublarea valorii din ultimii doi ani, ultima venită fiind Noble Securities, parte a grupului polonez Gettin Noble.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook