Sectorul energetic, din resurse fie regenerabile, fie convenționale, are nevoie de fonduri pentru dezvoltare. Investiții din zona privată, nu din partea statului.
Obținerea indepen-denței energetice este un deziderat pe care România nu își poate permite să îl rateze. „Războiul“ energetic este cel puțin la fel de important de câștigat precum actuala criză financiară. Ambele ne afectează semnificativ și direct viața, cu diferența că tot ce ține de energie se întinde pe perioade foarte lungi de timp, în care sistemul monetar se poate schimba sau modifica de mai multe ori.
Cu alte cuvinte, banii nu țin de cald, nici la propriu și nici la figurat, dacă își pierd valoarea. Iar capacitatea unei țări de a asigura necesarul de energie pentru locuitorii săi poate însemna supraviețuirea economiei, și nu numai în perioade de crize globale.
Mai mult decât atât, avem nevoie ca de aer de investiții, mai ales investiții străine. Sectorul energetic a reușit să atragă destule fonduri în ultimii ani; numai proiectele de energie eoliană au adunat 1,5 miliarde euro în ultimii doi ani. Potențialul României este însă mult mai mare, iar energia nu înseamnă doar turbine eoliene. Din zona investițiilor alternative, avem acum și panourile fotovoltaice, și gazele și petrolul de șist.
Mai puține subvenții
Producția de energie prin turbine eoliene a ajuns să acopere, anul trecut, 5% din producția totală a României, adică 2.000 de MW, iar până în 2020 ponderea acesteia ar trebui să ajungă la 24%. Certificatele verzi pe care statul le oferă pentru energia regenerabilă au atras mulți investitori și atrage în continuare. Numai că au apărut, deja, probleme legate de dezechiblibrul creat în sistem de subvenția acordată producătorilor de energie verde, subvenții pe care producătorii „clasici“ nu le primesc.
Statul a decis reducerea schemei de sprijin pentru energia regenerabilă mai devreme decât se așteptau investitorii. „În perioada iulie 2013 – 31 decembrie 2016, se amână temporar acordarea unui număr de certificate verzi pentru fiecare MWh produs și livrat de producătorii de energie electrică din surse regenerabile“, se arată în proiectul de ordonanță pentru modificarea legii, care mai prevede că centralele hidro și cele eoliene vor primi câte un certificat pe fiecare MW, iar centralele fotovoltaice vor primi două certificate. În prezent, solarele primesc șase certificate, eolienele două certificate, iar energia hidro, un certificat. Producătorii și investitorii protestează și speră să poată colabora cu autoritățile la elaborarea legii, astfel încât modificările să nu fie atât de drastice.
Mai multe panouri fotovoltaice
Problemele sectorului nu se opresc doar la energia electrică. Este suficient să vedem că sistemul național de transport al energiei electrice este limitat în ceea ce privește capacitatea de preluare în rețea a producției, pentru cea eoliană fiind estimată o capacitate de 3.000 MWh, care va fi atinsă anul acesta. Soluția ar putea fi exportul de energie, în Europa fiind țări care nu își vor putea îndeplini cota stabilită la nivel european.
Pe „val“ este, anul acesta, energia solară, adică proiectele de instalare a panourilor fotovoltaice. Conform datelor Transelectrica, peste 80 de proiecte au deja acordul de racordare la rețea, cu un total de circa 350 MWh, iar alte proiecte cu un total de aproape 500 MWh sunt în proces de avizare. Desigur, problema este că și proiectele din zona de fotovoltaice sunt lovite de deciziile de reducere a schemelor de sprijin din partea statului, mai ales că aici are loc cea mai mare reducere, de la șase la două certificate verzi.
Investiții în explorare și exploatare
Întrebarea care se pune în acest moment este de unde mai pot veni investiții, dacă zona de energie regenerabilă are atâtea probleme. Răspunsul este relativ simplu dacă ne uităm că, spre exemplu, aproape jumătate din energia electrică consumată de țara noastră este produsă în centrale pe cărbune. Spunem „relativ“ deoarece este evident că investiții majore sunt necesare și în aceste sectoare, numai că statul român, principalul „proprietar“ din industrie, nu are fonduri.
Din fericire, unele investiţii au fost deja anunţate, precum cea a OMV Petrom de la Suplacu de Barcău, unde vor intra 200 milioane euro până în 2015 pentru deblocarea unor rezerve de hidrocarburi. „Operăm zăcăminte foarte mature, iar în ultimii ani am reușit să reducem rata declinului producției la circa 1% pe an“, spune Mariana Gheorghe, directorul general al companiei care furnizează aproximativ 40% din necesarul de țiței și gaze al României.
Un alt proiect anunțat este cel al China Huadian Engineering, care a semnat cu statul român un acord de realizare a unui nou grup la termocentrala Rovinari din Complexul Energetic Oltenia, ce presupune o investiție de un miliard de euro din partea chinezilor. Grupul va avea o capacitate de 600 MWh.
Termocentralele pe cărbune rămân, astfel, foarte importante pentru energia românească. Pe de altă parte însă, termocentralele pe gaz par mai ieftin de ridicat și mai ieftin de operat. OMV Petrom a inaugurat, anul trecut, la Brazi, o termocentrală pe gaz de 860 MW, în care a investit 530 milioane euro.
Rezervele de gaz ale României ar putea fi majorate semnificativ dacă s-ar aproba exploatarea gazelor de șist. Din păcate, tehnologia de fracturare hidraulică este controversată și, ca orice inovație din zona explorărilor și exploatărilor de resurse naturale, atrage un interes emoțional din partea celor care ar prefera să nu mai utilizăm niciun fel de combustibili fosili. Ceea ce înseamnă că proiectele pot fi întârziate până la a deveni ineficiente din punct de vedere financiar. Problema rămâne însă la nivelul independenței energetice a țării și la cel al investițiilor. Pe lângă posibilitatea eliminării complete a importurilor de gaze naturale și posibilitatea deschiderii exportului, investițiile necesare pentru explorare și exploatare se ridică la sute de milioane de euro anual, bani care ajung în industrii dezvoltate atât pe verticală, cât și pe orizontală.
Cum la sectorul gazelor sau țițeiului de șist nu se pune problema susținerii de către stat, autoritățile române ar putea lua exemplul Poloniei în ceea ce privește legislația din domeniu. Legea poloneză este considerată model de bună practică pentru statele europene, Polonia fiind și prima țară din Europa care începe exploatarea gazelor de șist.
Un alt exemplu pozitiv este SUA, care au reușit, prin înlocuirea centralelor electrice pe cărbune cu cele pe gaz, reducerea emisiilor de carbon cu 450 milioane tone în ultimii cinci ani. De altfel, americanii sunt și modelul de urmat în ceea ce privește tehnologia de extracție, care are la ei o vechime de cinci ani.
Pentru sectorul energetic, România are nevoie de un mix de politici, care să includă proiecte din toate domeniile, nu doar „verzi“ sau „clasice“. Iar atragerea investițiilor în domeniul energiei este mult mai ușoară decât în alte industrii, investiții fără de care economia rămâne în stagnare sau chiar în recesiune.
1 miliard de euro este investiția pe care o va face China Huadian Engineering într-un nou grup la termocentrala pe cărbune de la Rovinari din Complexul Energetic Oltenia
Operăm zăcăminte foarte mature (de gaze naturale), iar în ultimii ani am reușit să reducem rata declinului producției la circa 1% pe an. Mariana Gheorghe, CEO, OMV Petrom