'Vă asigur că Hidroelectrica va fi o listare mai puternică şi mai spectaculoasă decât Electrica', a spus Dumitraşcu.
Hidroelectrica se află în procedură de insolvenţă din februarie 2014.Potrivit estimărilor administratorului judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, compania ar putea ieşi din insolvenţă cel mai probabil la mijlocul anului viitor.
Anterior, Dumitraşcu a spus, în aceeaşi conferinţă, că listarea la bursă a Electrica reprezintă o premieră pentru piaţa de capital românească, întrucât este pentru prima dată când se listează la bursă un holding,
'Listarea Electrica nu se poate compara cu nicio listare, cu nicio privatizare făcută până acum. Este o premieră pentru piaţa din România, pentru că nu listăm o companie, ci un holding, un grup de companii', a spus Dumitraşcu.
Grupul de companii Electrica include trei companii de distribuţie a energiei, o companie de furnizare, compania-mamă şi Electrica Serv, compania de servicii energetice.
'Nu cred că intermediarii îşi imaginau cât de greu va fi', a continuat Dumitraşcu.
El a adăugat că Electrica are toate şansele să devină o companie-vedetă la BVB. 'Electrica are şanse mari să intre în careul de aşi al BVB', susţinut oficialul.
Tranzacţiile cu acţiuni Electrica au debutat vineri, la ora 10:00, ora României, atât la Bursa de Valori Bucureşti, cât şi la cea de la Londra.
Şedinţa de tranzacţionare a bursei londoneze a fost deschisă de premierul Victor Ponta, însoţit şi de ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
Acţiunile Electrica au intrat la tranzacţionare pe piaţa reglementată, în cadrul Sectorului Titluri de Capital, Categoria 1 acţiuni, cu simbolul EL.
BVB a înregistrat vineri, în primul sfert de oră de la deschiderea sesiunii, peste 200 de tranzacţii cu acţiuni Electrica, în valoare de peste două milioane lei.
Preţul la care au fost efectuate primele tranzacţii cu acţiuni Electrica la BVB a fost de 11,15 lei/acţiune, comparativ cu 11 lei/acţiune – preţul stabilit prin ofertă sau 10,45 lei/acţiune – preţul pentru investitorii de retail care au subscris pe tranşa cu discount.