Preşedintele CA al RADET, Gabriel Dumitraşcu, l-a criticat vineri pe ministrul Andrei Gerea, susţinând că acesta 'nu a avut legătură cu energia decât în calitate de consumator'.
'Nici nu are de unde să înţeleagă, că nu a avut legătură cu energia decât în calitate de consumator, probabil în viaţa dânsului a aprins ca noi toţi becul sau aragazul. Cred că altă tangenţă nu a avut cu energia. Uitaţi-vă la afirmaţiile trăsnite pe care le-a făcut de-a lungul timpului. (…) Spunea în primăvară că România nu are nicio centrală de acumulare prin pompaj. Fals. Sunt centrale cu acumulare prin pompaj pe râul Olt de ani de zile', a spus Dumitraşcu, într-o conferinţă de presă.
Preşedintele CA al RADET şi-a exprimat speranţa că 'miniştri de acest tip nu vor mai ocupa scaune ministeriale în România'. 'Salut plecarea dânsului şi exprim speranţa că miniştri de acest tip nu vor mai ocupa scaune ministeriale în România', a declarat Gabriel Dumitraşcu.
El a susţinut că ministrul Energiei, Andrei Gerea, 'a avut o comunicare tendenţioasă, mincinoasă, politizată şi neprofesională'.
'ELCEN propusese – cu girul ministrului Gerea – RADET şi Primăriei Capitalei un protocol de reeşalonare a datoriilor RADET către ELCEN pe zece ani. (…) Nici cel mai veros cămătar nu ar fi propus ceea ce ministrul a girat – o dobândă penalizatoare de 0,05% pe zi la sumele scadente pe zece ani duce la o dobândă anuală de peste 18%, aceasta peste dobânda penalizatoare prinsă în acel cuantum de 3,4 miliarde lei pretins de ELCEN', a afirmat Dumitraşcu.
În opinia sa şi a specialiştilor în energetică, 'subsectorul producţiei de căldură este mai văduvit, cel mai arhaic din întreg sistemul electroenergetic naţional, este sistemul cel mai nereformat'.
'În mandatul dânsului nu a apărut nici măcar un concept, o idee, în schimb au apărut tot felul de intervenţii şi tot felul de ingerinţe în activitatea societăţilor comerciale şi câtă ingerinţă a fost doar în activitatea de administrare a societăţilor din portofoliu am tăcut, dar când vii şi spui că, dacă RADET ar fi fost la el, i-ar fi demis pe directori, daţi-mi voie să vă spun că mi-a demonstrat că habar nu are de principiile bunei guvernanţe corporative', a arătat Dumitraşcu.
În altă ordine de idei, el a precizat că săptămâna trecută a avut loc o întâlnire la Ministerul Energiei la care a participat directorul general al RADET, reprezentanţi de la ELCEN şi Romgaz, în cadrul căreia s-au convenit paşii, măsurile care trebuie abordate în perioada imediat următoare pentru a găsi o deblocare parţială a situaţiei financiare.
'Am fost surprinşi când am primit, pe 5 noiembrie, o înştiinţare din partea ELCEN prin care ne aduceau la cunoştinţă că Romgaz a decis să oprească livrarea de gaz către ELCEN, pe cale de consecinţă ELCEN nu va furniza agentul termic RADET, RADET fiind în imposibilitatea asigurării continuităţii serviciului public de încălzire. Această informaţie trebuia adusă la cunoştinţa publicului, lucru pe care l-am şi făcut', a adăugat Dumitraşcu. AGERPRES