Una dintre temele pe care le-am dezbătut a fost articolul 72 din OUG 70 care stipulează că operatorii de transport și distribuție energie electrică și gaze nu pot debranșa consumatorii dacă nu-și plătesc facturile: „Noi am sensibilizat-o încă de anul trecut, de la apariția ei, am tras semnale de alarmă că nu-și are rostul o astfel de lege”, transmite Dumitru Chisăliță, care este de părere că o lege a consumatorului vulnerabil era o variantă mult mai fezabilă.
Ceea ce este cu adevărat important de dezbătut sunt efectele generate de acest articol. Problema ține de consumatorii care puteau să-și achite facturile și nu au făcut-o deoarece exista contextul legislativ favorabil. Asta nu înseamnă că trebuie să neglijăm categoria de consumatori care chiar nu au avut bani pentru a-și achita facturile și pot ajunge în curând într-o criză: „Faptul că a apărut această ordonanță nu se poate rezolva acum atât de simplu. Oamenii aceia au adunat datorii de 12-16 luni care nu se pot plăti într-o lună sau două. Acum nu putem să-i condamnăm pe oamenii aceia, din cauza unei idioțenii a guvernului, să rămână fără curent pentru că nu o să-ți poată plăti 16 facturi din urmă. Deci trebuie gândită o situație în care să ieșim onorabil atât pentru consumatori cât și pentru situația creată pur și simplu arbitrar. Noi am încercat să identificăm astfel de persoane care au beneficiat sau folosit această prevedere legală. Din 10 situații identificate, 6 nu aveau absolut nicio problemă din punct de vedere financiar. Au mers pe ideea «Dacă se poate, de ce să nu o facem?». Vedem că de fapt majoritatea celor care au aplicat au fost cei care nu aveau sub nicio formă nevoie de această lege”, explica Dumitru Chisăliță în timpul dezbaterii.
Fără nicio strategie de aproape 15 ani
Tot am auzit în spațiul media că România va fi una dintre țările fruntașe în Green Deal și că vom investi bani pentru a ne respecta angajamentele față de planul european. De la zis la făcut este cale lungă, mai ales când vorbim despre capacitatea țării noastre de producție a energiei verzi: „România are potențial din punctul acesta de vedere. Dacă ne uităm sub aspectul amplasamentului României – numărul de ore de iluminare, incidența razelor solare, al diverselor zone cu curenți de aer. Toate aceste aspecte ne plasează într-o zonă favorabilă, dar trebuie să vedem elementele în mod real. Trebuie să facem ca acest potențial să devină fezabil, aplicabil și sustenabil social și economic. Pentru a putea face acest lucru există foarte mult de lucru și noi cam batem pasul pe loc. Toate aceste elemente vor avea un impact social deosebit de important. Investițiile care trebuie făcute, banii aceia trebuie recuperați. Recuperarea se face prin facturi. Tot ceea ce trebuie să facem trebuie să facem împreună cu oamenii”, explica Dumitru Chisăliță.
Până atunci președintele Asociației Energia Inteligentă atenționează publicul că o să urmeze o nouă serie de scumpiri ale facturilor: în luna iulie s-a înregistrat o creștere față de luna iunie de cel puțin 10 lei pe MW/hr, se așteaptă o creștere de 13 lei în luna august, iar în Q4 ne putem aștepta la o creștere cu 30 de lei mai mult la prețul gazelor naturale față de momentul actual.
Pentru restul declarațiilor lui Dumitru Chisăliță, dar și a celorlaltor participanți, puteți urmări dezbaterea AICI.