Deprecierea puternică de azi a leului în raport cu principalele valute a fost determinată de creşterea aversiunii la risc a investitorilor, aceasta neavând însă fundamente economice, spune Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal şi economistul-şef al Raiffeisen Bank România.
"E clar că mişcarea de depreciere a leului, la fel ca a celorlalte monede din regiune, a fost generată de creşterea aversiunii la risc a investitorilor şi totul depinde de cum se vor rezolva problemele în Italia, precum şi în celelalte ţări care se confruntă cu probleme ale datoriilor suverane. Cert e că situaţia e destul de tensionată", declară Ionuţ Dumitru.
Moneda naţională s-a depreciat azi până la minimul din acest an în raport cu euro, cursul de referinţă al BNR ajungând la 4,2838 lei/euro, în vreme ce cursul francului elveţian a urcat cu aproape 12 bani, până la un maxim istoric, de 3,6921 lei.
"Motiv fundamental pentru depreciere nu există, e vorba doar de setiment. Dacă sentimentul se îmbunătăţeşte, leul îşi va reveni", explică Dumitru.
“Companiile locale în general cumpără euro, în timp ce tranzacţiile jucătorilor străini sunt puternic influenţate de mişcările din pieţele financiare globale. Este foarte probabil ca mişcările din pieţele externe să rămână principalul factor pentru rata de schimb în perioada viitoare”, adaugă Dumitru.