Protestul sindicaliştilor din sectorul feroviar s-a încheiat fără incidente, cu 20 de minute înainte de ora aprobată, însă aceştia ameninţă că vor declanşa greva generală.
O delegaţie a sindicaliştilor feroviari a depus un document la sediul Guvernului în care au explicat motivele protestului. "Am depus un document în care am explicat motivele noastre şi în care am solicitat o întâlnire la nivel de premier, ministru de finanţe, al transporturilor şi al fondurilor europene, pentru că sunt mulţi bani la dispoziţia României care nu sunt utilizaţi. Calea ferată a fost devalizată mai bine de 25 de ani, sistemic. Au zburat bani, corupţie cât casa a fost aici", a declarat Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sindical.
Potrivit acestuia, oprirea lucrului pe calea ferată, respectiv greva generală, este singura soluţie. "Asta se pare că este singura soluţie, oprirea lucrului pe calea ferată în toată România", a spus Costin.
Peste 2.000 de sindicalişti din sectorul feroviar au protestat vineri dimineaţa în faţa Ministerului Transporturilor, după care au ajuns în marş Piaţa Victoriei, la Guvern.
Protestatarii au avut pancarte pe care era scris "Fără investiţii, calea ferată dispare", "Vrem statutul personalului feroviar", "Dacă nu acum, atunci când?", "Investiţi în infrastructura feroviară" şi "Grevă generală".
Principalele obiective şi revendicări ale sindicatelor din transporturi se referă la susţinerea aprobării proiectului de Lege privind statutul personalului feroviar, susţinerea investiţiilor multianuale în calea ferată în vederea reabilitării infrastructurii feroviare şi achiziţiei de material rulant nou şi adoptarea soluţiilor ce se impun a fi luate pentru evitarea falimentului companiei CFR Marfă. La miting au participat membri ai Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane şi ai Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.
"Eforturile noastre, ale sindicaliştilor, de a identifica soluţii care să permită optimizarea dialogului social au fost evidente în toţi aceşti ani, motiv pentru care, încă o dată, cerem Guvernului şi Ministerului Transporturilor să acorde atenţia cuvenită căii ferate şi revendicărilor noastre, ale ceferiştilor", susţin reprezentanţii celor două organizaţii. Potrivit acestora, se întârzie, din raţiuni pe care nu le pot înţelege, adoptarea statutului personalului feroviar, deşi această categorie socio-profesională impune, fără putinţă de tăgadă, un astfel de statut, care are rolul principal de a reglementa relaţiile de muncă dintre lucrătorul feroviar şi angajator, în speţă statul român. "Calea ferată are nevoie urgentă de investiţii, deoarece degradarea constantă a infrastructurii şi a materialului rulant va genera, cât de curând, falimentul istoric al unui sector economic strategic, extrem de important pentru economia românească", se arată într-un comunicat al celor două federaţii sindicale.Agerpres