Mitică Dragomir a vorbit la postul B1 TV despre cele două iubiri ale sale, fotbalul și politica. Fost membru marcant al Partidului România mare, Dragomir a spus că sunt partide care trăiesc datorită minciunii cu schimbarea pensiilor de 7 ani și nu fac nimic. Fostul președinte LPF l-a asemănat și pe Răzvan Burleanu, șeful de la Casa Fotbalului cu un politician.
Dumitru Dragomir este de părere că președintele FRF, Răzvan Burleanu, ar fi bun ca politician. Dragomir a susținut duminică, pentru B1 TV, că Burleanu nu joacă rău politic, dar nu se pricepe la fotbal.
În acest context, el a făcut un comentariu și despre unele partide, fără a da nume, care tot promit schimbări legate de pensii și nu se țin niciodată de cuvânt. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Selectiv”, moderată de Dan Bucura pe B1 TV.
Dumitru Dragomir a afirmat că Răzvan Burleanu „ca om politic nu-i prost deloc” și că dacă va candida: „Categoric, eu vă spun că va reuși”.
„Cum joacă politic nu joacă rău. El nu se pricepe la fotbal! În momentul în care ajungi consilier la președintele țării, ești împins de servicii, ești un om al sistemului.
E greu să lovești oamenii sistemului, iar cine se luptă cu sistemul e un om care nu vede realitatea. Cu sistemul nu te poți pune, câștigă în permanență”, a spus cel supranumit „Oracolul din Bălcești”.
Dragomir, despre pensii
La remarca, în glumă, a moderatorului că poate o să ne scape Burleanu de pensiile speciale, Dragomir a spus: „Domnule, nici nu sunt pensii speciale. Și asta e tot un marketing…. Păi… Dar să nu mai vorbesc… Sunt partide care trăiesc cu schimbarea pensiilor de șase ani, șapte ani.
Și nu se schimbă nimic. Dar trăiesc cu această minciună seară de seară la televizor. Unii spun: ”schimbăm”, alții: ”nu schimbăm”, alții: ”cât trăiesc eu nu semnez”, alții… Domnule, sunt sătul de minciunile pe care le aud seară de seară”.
L-a lăudat pe Dîncu
Într-o declarație făcută recent pentru Fanatik, Dumitru Dragomir a declarat că Vasile Dîncu a făcut un marketing foarte bun prin propunerea sa de lege și crede că CSA Steaua s-ar putea asocia cu o societate care aparține MApN pentru a evolua în prima ligă.
Dumitru Dragomir le-a dat un sfat conducătorilor CSA Steaua și a precizat că echipa trebuie să se asocieze cu Romtehnica, societate care are capital integral de stat și la care Ministerul Apărării Naționale (MApN) este unic acționar.
„Legea Dîncu nu există, poate propunerea legislativă. A fost șmecher, sigur că da! De ce n-a făcut-o cât timp a fost ministru? Mai sunt generali care au semnat și ăia conduc armata. De ce nu se asociază cu Romtehnica, asta care cumpără și vinde armament, că e privată…
Ăștia mai au și bani, iar în loc de Steaua să-i spună Romtehnica! Ei dacă se duc la Romtehnica și ăștia le finanțează și clubul sportiv, voi vă dați seama? Ăștia or să spargă Europa!”, a spus Dumitru Dragomir.