"Şocul este unul destul de mare după… şi efectele pozitive care se vor materializa, cum ar fi de exemplu mai multe locuri de muncă, creştere economică mai mare, nu se produc imediat", a menţionat Ionuţ Dumitru.
Acesta a explicat că este nevoie de multă prudenţă în acest sens "pentru că în fiecare lună se plătesc salarii, pensii, şi nu sunt sume mici".
"Suntem cu toţii de acord că avem nevoie de o reducere a fiscalităţii în România, mai ales în zona de TVA şi contribuţii la asigurări sociale, dar trebuie să gândim foarte bine acest parcurs, pentru că nu te poţi juca cu cifrele. Trebuie să ai studii foarte bine fundamentate de impact. Şi chiar dacă sunt foarte bine fundamentate, este vorba despre foarte multe incertitudini, de comportamente care nu vor fi uşor modelate. Plecând de la premisa că de la 1 ianuarie, spre exemplu, ar trebui să scadă TVA cu 4 puncte procentuale, accizele la combustibil cu 20%, impozitul pe dividende şi taxa pe stâlp eliminate, ce facem pe termen scurt? Putem constata că, pe termen scurt, până se produc efectele pozitive pe care contăm în economie, să constatăm că nu sunt bani în buget", a menţionat Ionuţ Dumitru.
Acesta a precizat că este vorba despre "miliarde de lei, care pe termen scurt, cel puţin, vor fi cu greu acomodate până se produc efectele de conformare, de reducere a evaziunii, care oricum sunt estimate extrem de optimist – în momentul în care spui că din 16 miliarde lei impact pe buget reducere de venituri şi se reîntorc cu efecte de runda a doua aproape două treimi".
"Nu ne ajută deloc istoria de până acum. Până acum nu am fost în stare să îmbunătăţim colectarea taxelor de o manieră în care să ne ajute atât de mult. Eu cred că trebuie să fim prudenţi. Evident că vrem taxe mai mici, dar trebuie să ne gândim şi la ce ne aşteptăm noi să ne livreze statul în schimbul taxelor pe care le plătim. Am văzut că se înteţesc discuţiile cu privire la salarizarea din sectorul bugetar şi posibilitatea ca salariile din sectorul bugetar să fie regândite, cu o nouă schemă de salarizare, cu şase trepte, în funcţie de studii. Pe de o parte vrem taxe mici, iar pe de altă parte vrem şi un stat mare. Trebuie să ne hotărâm în ce direcţie ne ducem", a mai spus Ionuţ Dumitru. AGERPRES