Lichidatorii fostei uzine braşovene Rulmentul au vândut firmei Sigur Imob din Braşov, la a treia licitaţie, un teren de opt hectare din fosta platforma industrială, pentru 2,6 milioane euro, la jumătate din preţul avansat la prima licitaţie. Rulmentul, intrat în insolvenţă în octombrie 2007, a trecut până acum prin 13 licitaţii eşuate de vânzare a întregii platform în suprafaţă totală de 44 ha.
Firma Sigur Imob, înfiinţată în 2008, este deţinută integral de o persoană fizică, Marcela Ţăndărică, şi a fost singurul ofertant. Pe terenul respectiv sunt situate mai multe construcţii şi o staţie de epurare, preluate de asemenea de firma respectivă odată cu terenul.
Prima licitaţie pentru aceste active a fost organizată în noiembrie 2009, la preţul de 5,32 milioane de euro. În decembrie preţul a fost diminuat cu 25%, la 3,99 de milioane de euro, potrivit avocatului Dragoş Munteanu, reprezentantul consorţiului de licitatori format din Casa de Insolvenţă Transilvania şi RVA Insolvency Specialists.
Firma braşoveană a plătit 10% din preţul total la înscrierea la licitaţie, urmând ca în perioada următoare, după validarea procesului verbal de adjudecare a bunurilor, să achite şi restul sumei.
Vânzare pe bucăţi
Platforma Rulmentul are în total 44 de hectare, lotul de opt hectare fiind primul scos la licitaţie. Creditorii Rulmentul Braşov au aprobat, în octombrie, procedura de vânzare pe bucăţi a activelor societăţii, potrivit unui nou plan de evaluare reactualizat al activelor totale, la preţul de 32,54 milioane euro. AVAS, ANAF, ANV şi Primăria Braşov vor primi în contul unor creanţe mai multe imobile în valoare de 27,2 milioane de euro.
Lichidatorii au anulat, în martie, licitaţia câştigată în decembrie 2008 de Tâmpa Resort, deoarece firma nu a plătit suma de 35 de milioane de euro la care a fost adjudecată platforma Rulmentul. Tâmpa Resort a câştigat licitaţia în 18 decembrie 2008, în cadrul celei de-a 13-a licitaţii, fiind, de altfel, şi singurul ofertant şi a avut termen până pe 18 martie să plătească suma integral, însă nu a plătit nicio tranşă.
Un caz similar cu cel al Rulmentul este cel al fostei uzine Tractorul tot din Braşov, care a fost închisă în aprilie 2007 în urma disponibilizării a 1.800 de angajaţi. În luna iulie 2007, vehicolul investiţional Flavus Investiţii, controlat de fondul Centerra Capital Partners, a câştigat licitaţia de preluare a platformei industriale a uzinei pentru 77 mil. euro. Reprezentanţii companiei au anunţat ulterior că vor demara pe terenul fostei fabrici lucrările la un proiect imobiliar mixt de proporţii a cărui valoare de investiţie se va ridica la 1,5 mld. euro.
SURSA: Mediafax