După 45 de ani, România organizează un nou congres OIV la București

România va organiza în iunie congresul OIV la București. Evenimentul costă jumătate de milion de euro și reunește specialiști din 44 de țări.

Romania este pentru a doua oară gazda celei mai importante manifestări tehnico-ştiinţifice a Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), la 45 de ani de la primul eveniment de acest gen organizat de ţara noastră. Chiar dacă acum nu mai avem un preşedinte la conducerea organizaţiei – academicianul Gherasim Constantinescu este singurul român care a deţinut această funcţie -, aşa cum se întâmpla în 1968, congresul din iunie nu poate să ne aducă decât lucruri bune.

‚‚Ne ajută ca imagine, pentru că avem ocazia să aducem elita mondială a vinului în România’’, spune Valeriu V. Cotea, preşedintele comisiei de oenologie a OIV. Producătorii români au la dispoziţie o săptămână să demonstreze că se fac vinuri bune şi la noi, pentru că sunt destui încă în afară care nu au auzit de vinurile româneşti, afirmă Cotea.

Bani de la Guvern

Congresul de la Bucureşti este organizat de Ministerul Agriculturii prin intermediul Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV). Costurile manifestării sunt estimate la peste 450.000 euro, afirmă Ştefan Duşa, directorul general al organizaţiei, care susţine că Guvernul a acreditat Ministerul Agriculturii să lanseze invitaţia pentru acest eveniment. Pe lângă cele trei zile efective de lucrări, care vor avea loc la Palatul Parlamentului, vor fi organizate vizite în mai multe podgorii (la Murfatlar, Dealu Mare, Drăgăşani şi Jidvei), dar şi la Peleş sau Cramele Rhein. Congresul va avea loc in perioada 2-7 iunie.