"Vrem ca UE să avanseze? Şi nu ar trebui ca aceia care vor să avanseze mai rapid să o poată face fără a-i deranja pe ceilalţi, instituind o construcţie mai structurată, deschisă întregii lumi?", a întrebat retoric Juncker în cursul unei conferinţe la Universitatea catolică francofonă din Louvain-la-Neuve UCL, în apropiere de Bruxelles.
"Nu mai suntem la ora la care să ne imaginăm că vom putea face toţi acelaşi lucru împreună", a recunoscut Juncker în faţa studenţilor la drept de la UCL, în intervenţia sa "Europa: o viziune a viitorului".
"Aş pleda în acest sens în cursul zilelor care vor urma", a precizat el, în timp ce Comisia urmează să publice în curând o "Carte albă" înaintea summitului european din 25 martie, la Roma, care va marca cea de-a 60-a aniversare a Tratatului fondator al UE. Summitul în 27, fără Regatul Unit, va fi simbolic pentru această perioadă în care UE este marcată de crize repetate.
"Ar trebui ca în timpul aniversării de la Roma (…), pe baza "Cărţii albe" pe care Comisia o va publica probabil în cursul săptămânii viitoare, să încercăm să ne punem de acord asupra esenţialului", a continuat şeful executivului european.
"Cei care sunt de acord să facă cele mai multe lucruri împreună, care se pun de acord asupra a ceea ce este esenţial să facă, pot fi 15 sau 28', a insistat el, adăugând:"Şi acest număr poate varia în funcţie de un subiect sau altul", apărare, politică economică etc.
Reluând tema pe care o abordase deja în cursul unei conferinţe susţinute în 9 decembrie la Maastricht, Juncker a evocat o "orbită" diferită pentru ţările europene care vor mai multă sau mai puţină integrare.
"Cred că trebuie să ne imaginăm continentul în cercuri concentrice", a explicat şeful Comisiei, exprimându-şi dorinţa să existe "în jurul centrului Europei o orbită pe care să poată lua loc ţările cărora nu le place să împărtăşească toate ambiţiile celorlalte". "Văd acolo Regatul Unit, de exemplu, Turcia şi alte ţări care nu o ştiu încă", a conchis el.
Premierul britanic Theresa May s-a angajat să declanşeze formal procedura de separare a ţării sale de Uniunea Europeană înainte de sfârşitul lunii martie. AGERPRES