RMGC cere prelungirea concesiunii la Roșia Montană
Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), compania responsabilă cu proiectul minier aurifer blocat de la Roșia Montană, a făcut o cerere către Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) pentru prelungirea cu încă 5 ani a licenței de concesiune pentru exploatarea perimetrului auro-argintifer Roșia Montană, care urmează să expire pe 20 iunie.
Pe lângă aceasta, reprezentanții RMGC au reluat cererile către ANRM pentru obținerea licențelor de exploatare pentru perimetrele Rodu-Frasin și Tarnița din cadrul proiectului Bucium, susținând că au dreptul la acestea încă din 2007, conform Profit.ro.
″ANRM nu s-a pronunţat timp de 16 ani asupra solicitărilor de licenţe pentru Bucium, deşi era obligată legal să o facă. RMGC a insistat recent pe lângă ANRM să emită licenţele de exploatare pentru cele 2 proiecte Bucium, în acord cu solicitările. De-a lungul procedurii de arbitraj de la ICSID, statul român şi-a menţinut constant poziţia potrivit căreia solicitările de licenţe pentru proiectele Bucium sunt în continuare în curs de aprobare la ANRM, poziţie pe care s-a întemeiat şi decizia arbitrală majoritară″, a transmis Gabriel Resources, care controlează RMGC.
Gabriel Resources a reușit să atragă angajamente ferme brute de finanțare în valoare de până la 5,575 milioane dolari de la mai mulți investitori. Aceștia urmează să achiziționeze acțiuni noi emise de companie la prețul de 2 cenți/titlu, echivalent cu prețul de pe Bursa din Toronto în prezent, prin tranzacții a căror finalizare este programată în jurul datei de 23 mai.
Insiderii Gabriel Resources, în special cei mai importanți acționari, au angajat subscrierea a 88.049.000 de acțiuni în cadrul acestei oferte, reprezentând angajamente brute de 1,3 milioane dolari.
Compania a anunțat că fondurile nete obținute din plasamentul privat vor fi folosite pentru finanțarea planurilor strategice actuale, incluzând posibilitatea de a contesta decizia ICSID din 8 martie 2024 (care a dat câștig de cauză României în arbitrajul privind Roșia Montană), menținerea drepturilor și participațiilor Gabriel Resources în legătură cu concesiunea pentru exploatarea Roșia Montană și proiectele Bucium, precum și pentru finanțarea nevoilor de capital de lucru.
Compania Gabriel Resources, executată silit
Statul Român, prin intermediul Autorității Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și Ministerul Finanțelor, a inițiat procedura de executare silită împotriva Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC).
Această mișcare vine în urma unei decizii de arbitraj în care pretențiile Gabriel Resources la despăgubiri de miliarde de dolari din partea României au fost respinse. Acum statul urmărește recuperarea costurilor de 10 milioane de dolari ale procedurii, a scris profit.ro acum câteva zile. Anterior, ANAF a pus sechestru asigurător pe acțiunile companiei.
Gabriel Resources, a intentat proces împotriva Oficiului Registrului Comerţului de pe Lângă Tribunalul Alba, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) și companiei RMGC, în cadrul căreia este asociat.
Compania contestă sechestrul pus pe acţiunile RMGC în contul datoriei de aproximativ 10 milioane de dolari pe care compania canadiană o are faţă de Statul Român.
Luna aceasta, mai multe procese au fost deschise la Tribunalul Alba, dosarele având ca reclamanţi societatea Gabriel Resources (Jersey) Limited şi compania Roșia Montană Gold Corporation. Este vorba despre patru procese, toate înscrise pe rolul Tribunalului Alba în data de 11 aprilie.
În două dintre dosare, reclamant este Gabriel Resources (Jersey) Limited în calitate de Asociat Majoritar la Roșia Montană Gold Corporation SA, iar în alte două reclamant este societatea Roșia Montană Gold Corporation SA.