La 16 iulie 2009, Islanda a adresat Preşedinţiei suedeze cererea de aderare la UE, argumentându-şi solicitarea prin apartenenţa sa la continentul european, necesitatea extinderii securităţii ţării şi asigurarea stabilităţii economice pe termen lung. În anul 2013, negocierile de aderare au fost temporizate şi, ulterior, suspendate, în contextul alegerilor de la 27 aprilie 2013.
Noul şef al guvernului islandez, Sigmundur Gunnlaugsson (38 de ani), cel mai tînăr şef de guvern ales democratic, din Europa, a desfiinţat comitetul pentru negocierile Islandei cu UE, iar din statul care a trecut prin una dintre cele mai abrupte prăbuşiri din lume, Islanda a devenit acum ţara cu una dintre cele mai rapide creşteri economice din Europa.
"Zona euro n-a învăţat nimic din criza bancară prin care a trecut Islanda în urmă cu cinci ani, iar din acest motiv ţara nu mai vrea să adere la uniunea monetară", a declarat premierul islandez Sigmundur Davíð Gunnlaugsson. "Zona euro n-a învăţat lecţiile pe care Islanda a fost forţată să le înveţe. Băncile europene au supravieţuit, dar n-au învăţat nimic din această experienţă. Continuă să funcţioneze în acelaşi cadru de reglementare care a dărâmat sistemul bancar islandez”, a spus acesta. Gunnlaugsson şi-a exprimat totodată îngrijorarea faţă de „această nevoie perpetuă de a acorda tot şi tot mai multe garanţii” şi de „lipsa de consens” din Uniunea Europeană.
Problema pescuitului
Problema cea mai spinoasă a aderării lslandei la UE este pescuitul. Potrivit Uniunii Europene, Islanda practică pescuitul excesiv. Până în 2013, stocurile de hering atlantico-scandinav au fost gestionate în comun de Norvegia, Rusia, Islanda, Insulele Feroe şi UE, printr-un plan convenit de gestionare pe termen lung şi o repartizare prestabilită a capturii totale admisibile (TAC). Cu toate acestea, în 2013 Islanda a decis în mod unilateral să iasă din acest acord şi a stabilit o cotă autonomă de peste trei ori mai mare decât cea convenită anterior. Islanda are 318.452 de locuitori.
